Procesiune la Trifești cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

În parohia Trifești, Protopopiatul Roman va avea loc mâine, 1 iunie, un pelerinaj cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Procesiunea va porni de la Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Înălțarea Domnului” a acestei parohii până la mormântul ciobanului. Conform unei legende, se spune că în urma unei inundații, un cioban a găsit icoana Maicii Domnului și a dat-o bisericii satului. Cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului va săvârși de la ora 10:00 Sfânta Liturghie iar de la ora 12:00, un sobor de preoți vor oficia Taina Sfântului Maslu.

„Acest pelerinaj este o tradiție în zona Trifeștiului practicată de sute de ani. Cum icoana făcătoare de minuni de la Trifești este cunoscută ca fiind aducătoare de ploaie, PS Ioachim și preoții participanți la slujbă se vor ruga Bunului Dumnezeu să reverse din roua cerului asupra pământului. De asemenea, la acest eveniment religios sunt așteptați să participe preoți și credincioși din întreaga eparhie”, ne-a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…