Cum poate Ortodoxia să rămână fidelă provocării de a fi un actor principal în misiunea de evanghelizare a lumii? Putem vorbi de o prezență ortodoxă în țări care aparent nu au nici o legătură cu Ortodoxia? Ce poate oferi un ortodox lumii în care trăiește?
Prezența ortodoxă în țările Europei Occidentale este o provocare atât pentru spațiul mai mult sau mai puțin creștin al acestor țări, cât și pentru credincioșii ortodocși înșiși. De multe ori se ridică problema rolului Ortodoxiei în acest spațiu. Ce vrem și ce putem să oferim unei lumi care nu așteaptă numaidecât ajutorul nostru? Este providențială această prezență sau este doar o reacție eclesiologică pe termen scurt sau mediu la exodul masiv al populațiilor din țările estice ale Europei? Un fapt incontestabil este că nu putem nega efervescența activităților misionare ale parohiilor constituite în urma acestui exod. Fie ele sub jurisdicție română, greacă, rusă, sârbă sau aparținând jurisdicțiilor altor patriarhate, parohiile din diaspora reprezintă nuclee de identitate ortodoxă și adesea națională.
Teologie și cultură
Spre exemplu, site-ul Mitropoliei Ortodoxe a Europei Meridionale și Occidentale, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, ne oferă câteva informații legate de ideea promovării, prin intermediul comunității constituite liturgic, a unui eveniment cultural de anvergură, un festival dedicat promovării artei: ‘Biserica noastră dedică anul 2011 Tainelor Botezului și Cununiei. De aceea, festivalul se sprijină pe această tematică pentru a-și deschide porțile artiștilor și iubitorilor de frumos. Nu ne concentrăm doar asupra manifestărilor culturale legate de tradiția poporului român, ci avem ca invitați și artiști contemporani, români, francezi și de alte neamuri. Programul festivalului cuprinde colocvii, conferințe, lansare de carte, concerte de muzică clasică, religioasă și tradițională românească, piese de teatru, expoziții de sculptură și pictură, proiecție de film documentar de arhivă și de film artistic, expoziție etnografică și antropologică. Festivalul își va închide porțile la sediul mitropolitan de la Limours printr-un târg de artă tradițională și de artă religioasă, obiecte și veșminte liturgice, în cadrul unei sărbători câmpenești’.
Revenind la întrebările din prima parte a articolului și luând în considerare prezența Bisericii în spațiul cultural, ne punem o altă întrebare: are oare dreptul Biserica să rămână străină de mediul pe care dorește, în fond, să-l lumineze cu perspectiva teologică? Poate să pară ciudat faptul că o mitropolie organizează un eveniment cultural care nu se restrânge în mod absolut la arta creștină și cu atât mai mult la arta românească. În același timp, participând la unele dintre pregătirile pentru aceste manifestări, am avut șansa să intru în contact cu oameni care întâlneau pentru prima dată ortodoxia, tocmai în acest context cultural. Bineînțeles, primul contact cu ortodoxia nu va însemna și o asumare a credinței, însă atmosfera generală, în special întreținută de oameni de cultură francezi, implicați în acest proiect, lăsa să se întrevadă un interes deosebit pentru specificitățile ortodoxe. Faptul că Biserica nu își ghetoizează activitățile, prin replieri naționaliste sau chiar segregaționiste, avantajează demersul misionar.
Teologia universalității
Parohiile din diaspora sunt constituite și pentru a promova viața duhovnicească a celor care au ales să părăsească țările de origine. Dacă însă se rămâne doar la acest rol, riscurile sunt foarte mari. Nevoia de prezență creștină este extrem de acută în multe părți și pe multe paliere valorice și sociale din Occident. Nu este nicicum vorba de a face concurență Bisericilor istorice din aceste spații, care încearcă din răsputeri să dea o mărturie creștină. Biserica Ortodoxă poate însă avea șansa unei mărturii care este natural impregnată de filonul tradițional răsăritean. Ortodoxia este prezentă în Occident pentru că tocmai acolo e nevoie acută de această adăpare la filonul intact al mărturiei patristice. Cuvântul Mântuitorului din ultimul capitol al Evangheliei scrisă de Apostolul Matei este deosebit de prezent în viața ortodoxiei din diaspora: ‘Mergând, învățați toate neamurile…’. Hristos nu ghetoizează misiunea creștină. Nu o reduce la repliere individualistă centrată pe naționalisme extremiste. Românii ortodocși au la rândul lor șansa de a-și exprima spiritualitatea tocmai prin această conjunctură socială deosebit de favorabilă mărturiei ortodoxe. Perspectiva ortodoxă este una extrem de sensibilă la asumarea și înțelegerea rolului pe care mărturia creștină îl are în lume: suntem ortodocși tocmai pentru a vesti lumii minunea nemărginită a ridicării firii omenești din robia păcatului. Spune Sfântul Grigorie Palama: ‘Învierea Domnului este înnoirea naturii umane și învierea și remodelarea și întoarcerea la viața veșnică a primului Adam, care prin păcat s-a aplecat cu dorire spre moarte, și care s-a reîntors prin moarte în pământul din care a fost luat’. Învierea lui Hristos nu este o acțiune care atinge doar o parte, doar o porțiune a firii umane. Învierea lui Hristos are consecințe pozitive asupra întregii firi, independent de naționalitatea sau starea socială a ipostasurilor umane. Orice demers pe care Biserica trebuie să îl facă poate fi făcut doar în această perspectivă. Valorizarea potențialităților de natură socială, națională, culturală își găsește împlinirea doar în perspectiva globală eshatologică: ‘Duhul Sfânt acum s-a revărsat din abundență de sus, și care după ce a răsunat din cer cu putere, în așa fel ca să se facă auzit pretutindeni, cheamă pe toți cei de sub soare, iar pe cei ce se apropie cu credință îi inundă de har, făcând ca harul să pătrundă în ființa lor cea mai lăuntrică. Suflul acesta este puternic, ca unul ce învinge toate și care trece peste zidurile răutății, dărâmând ziduri de cetate și întăriturile vrăjmașului. El umilește pe cei mândri și înalță pe cei smeriți cu inima; unește laolaltă cele despărțite în chip greșit, frânge lanțurile păcatelor și eliberează pe cei ținuți în robie. El a umplut casa unde ucenicii se găseau adunați, făcând din ea o colimvitră duhovnicească’. Harul lui Dumnezeu nu poate fi ghetoizat sau circumscris limitelor sociale. El se face auzit pretutindeni și lucrează în așa fel încât să îi cheme pe toți cei de sub soare. De aceea, cred că inițiative de genul celor întreprinse la Paris nu pot fi considerate decât rourări de har într-o lume care este, chiar dacă nu recunoaște, însetată de comuniunea cu Dumnezeu. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 4 iunie 2011)
