Dreapta credință și rugăciunea mențin unitatea Bisericii
Duminica a VII-a după Sfintele Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic)
Ioan 17, 1-13
‘În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu m-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei.’
†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Duminica a șaptea după sărbătoarea Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii. În primul rând, dreapta credință înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Când Biserica a întocmit calendarul, a stabilit ca această duminică, a șaptea după Paști, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt și care urmează după Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o duminică de pomenire a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325. De ce? Întrucât în vremea lor foarte multă lume s-a rătăcit de la dreapta credință, urmându-l pe ereticul Arie care spunea că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, Fiul nefiind Dumnezeu adevărat, ci doar o făptură îndumnezeită, cei 318 Sfinți Părinți, adunați în Sinodul I ecumenic de la Niceea, în anul 325, au mărturisit că Iisus Hristos este ‘Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om; și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; și a înviat a treia zi, după Scripturi; și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.’
Duminica celor 318 Sfinți Părinți, legătură între sărbătoarea Înălțării Domnului și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt
Mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă și că Cel ce S-a înălțat la ceruri este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut și S-a înălțat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut prin umanitatea Sa, văzut în trupul Său omenesc; a coborât pe pământ Dumnezeu Fiul, ca să devină și Fiul Omului, și astfel să Se înalțe întru slavă la ceruri Dumnezeu-Omul, pentru a dărui oamenilor harul îndumnezeitor al Preasfintei Treimi. Prin urmare, Sfinții Părinți care au mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om, sunt pomeniți tocmai în această duminică, îndată după sărbătoarea Înălțării întru slavă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să înțelegem că prin mărturisirea dreptei credințe în Iisus Hristos omul dobândește slava vieții veșnice.
În același timp, duminica aceasta, închinată pomenirii Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, este și o pregătire pentru sărbătoarea următoare, a Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare care amintește de constituirea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, trimis de către Dumnezeu Tatăl împreună cu Dumnezeu Fiul, Cel înălțat la ceruri, ca prin Duhul Sfânt să se adune laolaltă, în iubirea Preasfintei Treimi, persoane diferite din neamuri diferite și din locuri diferite, unite între ele prin credința comună în Iisus Hristos și prin harul Duhului Sfânt. Așadar, Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos întru slavă este o pregătire pentru Pogorârea Sfântului Duh întru smerenie, ca pe cei smeriți să-i înalțe întru slava Preasfintei Treimi descoperită nouă de Hristos Domnul. Deși înălțat întru slavă la ceruri, totuși, prin lucrarea Sfântului Duh, Hristos rămâne prezent și lucrător în Biserica Sa până la sfârșitul veacurilor. Cu alte cuvinte, Înălțarea la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu înseamnă despărțirea Lui de cei care cred în El, ci începutul unui alt mod al prezenței Lui în lume, nu una fizică, văzută, ci o prezență duhovnicească, în Duhul Sfânt. De aceea, înainte de a Se înălța la cer, Mântuitorul Iisus Hristos a făgăduit ucenicilor Săi: ‘Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului’ (Matei 28, 20). Iar Biserica serbează această prezență, nevăzută dar reală, a lui Hristos în toate slujbele ei, iar în modul cel mai deplin în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Hristos Domnul Se roagă pentru unitatea Bisericii Sale
Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de pătimirea, moartea, învierea și înălțarea Sa la ceruri, S-a rugat pentru Ucenicii și Apostolii Săi și pentru cei care vor crede în El ca urmare a propovăduirii Evangheliei de către Sfinții Apostoli. El S-a rugat ca Dumnezeu Tatăl să-i păzească, în lume, după ce El, prin moarte și înviere, va trece din lumea pământească la viața cerească. Această rugăciune este numită și rugăciunea arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos, rostită înainte de pătimirile Sale (cf. Ioan 17, 1-13). Înainte de a trece prin suferința Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat pentru Biserica Lui, care se va răspândi în toată lumea de-a lungul veacurilor. El S-a rugat ca toți cei care cred în El ‘să fie una’, adică să trăiască în comuniune după cum Tatăl și Fiul sunt una, adică trăiesc în comuniune desăvârșită, în dăruire reciprocă de iubire sfântă. El Se roagă pentru unitatea Bisericii, deoarece știe că lumea păcatului este plină de ispite și dezbinări, mai ales ca urmare a lucrării diavolului, a ‘dezbinătorului’, care caută să învrăjbească pe oameni și să-i separe. Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii, ci trebuie să ne și rugăm pentru ea; să ne rugăm ca să putem păstra împreună dreapta credință, să ne rugăm ca să putem păstra împreună dreapta viețuire și să ne rugăm ca să putem păstra împreună sfânta unitate a iubirii frățești sau comuniunea laolaltă între toți cei care cred în Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, adică în Sfânta Treime, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat, Izvorul vieții, al iubirii și al bucuriei veșnice.
Mântuitorul Iisus Hristos nu vorbește despre unitatea Bisericii într-o predică, ci în stare de rugăciune, știind cât de greu este ca într-o lume a păcatului și a dezbinării să fie păstrată și promovată unitatea sau comuniunea de credință și viață sfântă. Totodată, El știe că Tatăl ascultă rugăciunea Fiului, întrucât Fiul a păzit, ca Păstor al ucenicilor Săi, pe cei încredințați Lui de către Tatăl. De aceea, Hristos Domnul spune: ‘I-am păzit și le-am făcut lor cunoscut numele Tău’, adică numele de Tatăl al unui Fiu veșnic, ‘Și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării’ (Ioan 17, 6; 12), adică Iuda Iscarioteanul. Cu alte cuvinte, Iuda s-a pierdut, adică s-a despărțit de Hristos și de ucenicii Săi, nu pentru că Hristos l-ar fi umilit sau l-ar fi alungat, ci pentru că el de bunăvoie s-a despărțit de Hristos, deoarece a iubit banii din lumea pământească mai mult decât pe Hristos Domnul, Făcătorul cerului și al pământului și Mântuitorul lumii.
În Evanghelia de astăzi vedem și grija sfântă a Arhiereului, adică a Marelui Preot sau a Păstorului Cel Bun, pentru ucenicii Săi, pentru oamenii încredințați Lui spre păstorire, adică spre a fi hrăniți și adăpați spiritual cu adevărul Evangheliei și cu darurile Duhului Sfânt. De aceea, această rugăciune arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos devine lumină vie pentru grija părintească a păstorilor duhovnicești față de cei pe care-i păstoresc pe calea mântuirii; îndeosebi, lumină vie pentru responsabilitatea pastorală a arhiereilor care conduc eparhii, adică păstoresc cler și popor. Iată încă un motiv pentru care Biserica a rânduit ca această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, care precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, să fie consacrată Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic și să fie citită Evanghelia care conține rugăciunea lui Iisus pentru unitatea Bisericii. Acești Sfinți Părinți Episcopi, adică arhipăstori ai preoților, diaconilor și credincioșilor din eparhiile lor, aveau datoria de a păzi dreapta credință în fața ereziilor, a dezbinărilor sau schismelor de tot felul.
Când mărturisim cu deplină credință dumnezeirea lui Hristos, ne unim cu El
Dreapta credință a Sfinților Părinți de la Niceea formează primele șapte articole din Simbolul de credință sau din Crezul ortodox. Sfinții Părinți ne învață că dacă mărturisim dumnezeirea lui Hristos intrăm în legătură spirituală cu El. Iar dacă ne unim cu Hristos, Izvorul Învierii și al vieții veșnice (cf. Ioan 11, 25-26), prin credință, rugăciune, împărtășirea cu Sfintele Taine și fapte bune, ne mântuim, adică dobândim viața veșnică. Însă dacă Hristos Domnul nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, atunci tot ceea ce a făcut El pentru noi nu este lucrare mântuitoare, deoarece numai Dumnezeu Cel veșnic poate să dăruiască oamenilor viață veșnică. De aceea, în rugăciunea Mântuitorului pentru unitatea Bisericii, pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi, se spune că Dumnezeu Tatăl I-a dat Fiului puterea să dăruiască viață veșnică celor ce cred în El: ‘I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui’ (Ioan 17, 2). Deci Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, S-a făcut Om ca să dăruiască oamenilor viață veșnică. În acest sens, Sfântul Atanasie al Alexandriei, mare apărător al credinței ortodoxe la Sinodul I ecumenic de la Niceea, învață că dacă Hristos nu este Dumnezeu, El nu poate îndumnezei pe om. Dacă Hristos nu este Dumnezeu veșnic, ci un om oarecare, El nu poate dărui oamenilor viața veșnică. Iată de ce lupta pentru dreapta credință este luptă pentru mântuire sau pentru a dobândi viața veșnică. Nu orice credință este mântuitoare, ci numai dreapta credință sau credința ortodoxă, care înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos și unirea cu El, întrucât El este nedespărțit de Tatăl și de Sfântul Duh. Astfel, prin Iisus Hristos ne împărtășim haric de viața, iubirea și bucuria Preasfintei Treimi, ‘căci prin El avem apropierea către Tatăl, într-un Duh’ (Efeseni 2, 18).
Crezul ortodox, sinteza dreptei credințe a Bisericii lui Hristos
Această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, ne cheamă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, și cei de la Sinodul al II-lea ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez și la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credința noastră ortodoxă în formă concentrată. Această credință apostolică, formulată de Sfinții Părinți ai Bisericii la primele două sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică în cărțile de slujbă și în cărțile de teologie, este lumina vieții creștine și temelia mântuirii sau a dobândirii vieții veșnice. Însă pentru a păstra dreapta credință a Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaștem bine Crezul ortodox, să îl învățăm pe de rost, noi și copiii noștri. De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea numită ‘Învățătura de credință ortodoxă’ sau ‘Catehismul’, care se tipărește mai des tocmai pentru a cunoaște mai bine credința noastră ortodoxă și modul de a trăi duhovnicește în Biserică și în societate. Deci Duminica a șaptea după Paști ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, să îi creștem pe copiii și pe tinerii noștri în dreapta credință, să nu ne lăsăm amăgiți de rătăciri, de tot felul de grupări religioase care se consideră trimise de Dumnezeu, dar care, de fapt, caută să-i rupă pe ortodocși de Biserica Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și să-i atragă la gruparea sau comunitatea lor despărțită de ‘credința dată sfinților o dată pentru totdeauna’ (Iuda 1, 3).
Numai în comuniunea Sfinților se păstrează dreapta credință
Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic ne învață și adevărul că dreapta credință nu se păstrează de unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire și de viețuire cu Biserica, după cum Sfinții Părinți adunați în Sinodul de la Niceea au mărturisit împreună dreapta credință și au respins rătăcirea sau erezia lui Arie. Cu alte cuvinte, dreapta credință se păstrează în Biserică și de către Biserică, iar Sfântul Sinod este glasul Bisericii luminat de Duhul Sfânt, pentru a mărturisi dreapta credință și a păstra astfel comuniunea vie cu Preasfânta Treime, Izvorul vieții veșnice. Dacă ne rupem de Sfânta Biserică, nu mai suntem dreptcredincioși și dreptmăritori creștini, deoarece numai în comuniunea Sfinților din toate timpurile se păstrează dreapta credință mântuitoare și sfințitoare. De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de către un singur episcop, ci de către cel puțin trei episcopi care au confirmat mărturisirea lui de credință ortodoxă, ca să se arate astfel legătura acestui nou episcop cu întreg episcopatul ortodox din lume, cu Biserica Ortodoxă întreagă. De asemenea, oricât am fi de inteligenți sau de învățați, niciodată nu trebuie să interpretăm singuri, de capul nostru, Sfânta Scriptură, ci împreună cu Sfânta Biserică, împreună cu Sfinții Părinți ai Bisericii din toate veacurile și din toate locurile, împreună cu toți păstorii sufletești, episcopii și preoții ortodocși care păstoresc sau îndrumă comunitățile creștine pe calea mântuirii. Prin urmare, dreapta credință înseamnă temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieții și fericirii veșnice. Iar dacă pierdem dreapta credință, pierdem darul vieții veșnice, întrucât pierdem certitudinea drumului celui adevărat al mântuirii. Dreapta credință ne cheamă însă și la dreapta viețuire, adică ne cheamă la pocăință pentru păcate și la ridicarea din păcate, la creșterea în virtuți, la fapte bune de milostenie și de ajutorare a semenilor noștri. Dreapta credință ne cheamă și la o dreaptă lucrare misionară, aceea de-a transmite Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt și faptă, generației viitoare, copiilor și tinerilor, prin educație religioasă în familie, în biserică și în școală, astfel ca, din neam în neam sau din generație în generație, să Îl mărturisim pe Hristos Cel Milostiv și Iubitor de oameni și să ne punem în El nădejdea mântuirii și a vieții veșnice.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic și ale tuturor Sfinților, să păstrăm dreapta credință ca fiind cel mai mare dar spiritual al vieții, să creștem în ea și în sfințenia pe care ne-o dăruiește ea, și astfel să dobândim și să trăim bucuria despre care vorbește Mântuitorul în Evanghelia Sa zicând: ‘ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei’ (Ioan 17, 13), adică să avem bucuria de a fi ortodocși sau dreptcredincioși creștini și bucuria de a trăi în lume cu nădejdea mântuirii și a vieții veșnice. Amin!
Text revizuit de autor în anul 2011
