Expoziția De dragul părintelui Paisie, la Cluj-Napoca

În subsolul bisericii studențești din complexul Hașdeu din Cluj-Napoca a fost vernisată marți, 7 iunie, expoziția de artă fotografică De dragul părintelui Paisie, dedicată părintelui duhovnic Paisie Olaru. Aici sunt expuse publicului fotografii și scrisori cuprinse în planul editorial al Editurii Teognost, care și-a propus încă de la început redescoperirea și promovarea gândirii marilor duhovnici români.

„Exponatele, atât fotografiile, cât și scrisorile, nu au fost văzute de publicul clujean de acum 10 ani și ne-am gândit, împreună cu organizatorii Zilelor Artei Bizantine, că ar fi potrivit să reorganizăm această expoziție. Părintele Paisie este, fără îndoială, unul dintre cei căruia li se cuvin amintirea noastră. Pe lângă exponate, vor fi prezentate texte explicative, o scurtă biografie, ziceri ale altor părinți despre părintele Paisie, așadar multe motive pentru care credem că este o bucurie pentru cei care vor veni să viziteze”, a precizat organizatorul expoziției, preotul Ioan Gânscă.

Expoziția dedicată părintelui Paisie se află la cea de-a VII-a ediție, până acum fiind vernisată în alte șase locații, cinci în România, iar una la Paris. În subsolul bisericii studenților din Hașdeu, expoziția rămâne deschisă până pe 20 iunie, între orele 9.00 – 19.00, informează Radio Renașterea.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…