Mitropolitul Clujului la Aiud

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a oficiat joi, 9 iunie, o slujbă de pomenire la Aiud, pentru toți cei ce au murit în închisoarea de aici. Înaltpreasfinția Sa s-a aflat în vizită la șantierul de la Râpa Robilor – Aiud, unde a fost demarată în urmă cu câțiva ani construcția unui memorial în cinstea celor care au murit în Penitenciarul Aiud, pentru crezul lor, în condiții aspre.

„Ei merită toată cinstirea din partea noastră. Memorialul ce se va ridica acolo cuprinde o mănăstire, un Institut de Martiriologie, o bibliotecă, o sală de ședințe și mai multe așezăminte cu caracter cultural”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după cum ne informează Radio Renașterea.

„Domnul profesor Gheorghe Petrov, împreună cu alți specialiști de la București, inclusiv cu Marius Oprea, au efectuat săpături și au găsit morminte ale celor care au fost îngropați fără lumânare, fără slujbă religioasă, așa cum se proceda în vremea regimului totalitar cu mulți oameni din elita spirituală și politică a țării noastre. Osemintele vor fi aduse la Institutul Antropologic de la Cluj, unde vor fi cercetate. Apoi, osemintele vor fi duse din nou la Aiud și vor fi depuse în cripta de la memorial, iar ulterior, când se va ridica biserica nouă, la demisolul ei va fi un osuar pentru cei care, acolo, în condiții vitrege, și-au dat sufletul în mâinile lui Dumezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa despre vizita efectuată la Râpa Robilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…