Biserica Ortodoxă se află astăzi, 12 iunie, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sau a Rusaliilor. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viața Bisericii, când Sfântul Duh s-a pogorât în chipul limbilor de foc peste Apostoli. Sărbătoarea cade totdeauna la 10 zile după înălțare sau Ia 50 de zile după Paști, când a avut loc evenimentul sărbătorit. Ε totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, căci în aceeași zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism circa 3000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim (Fapte 2,41), nucleul Bisericii de mai târziu.
În cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în ziarul ‘Lumina de Duminică’ din data de 12 iunie 2011, intitulat „Astăzi a venit lucrarea Preasfântului Tău Duh, Doamne, peste Apostolii Tăi…”:
Despre evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt, imnografia Praznicului Cincizecimii dezvoltă în minunate alcătuiri și descrie în chip amănunțit întreaga desfășurare a acestui moment din iconomia mântuirii neamului omenesc. Auzim astfel: ‘Lucruri minunate au văzut astăzi neamurile, în cetatea lui David, când Duhul Sfânt S-a pogorât în limbi de foc, precum a spus Luca, de Dumnezeu-grăitorul, că zice: ‘Adunați fiind ucenicii lui Hristos, s-a făcut sunet ca de o suflare ce vine repede, și a umplut casa unde erau ei șezând; și toți au început a vorbi cu străine graiuri, cu minunate dogme, cu uimitoare învățături ale Sfintei Treimi”.
Foarte multe texte liturgice ale Praznicului afirmă însușirile Duhului Sfânt ca Persoană din Sfânta Treime, având deci comune cu celelalte Persoane însușirile Firii dumnezeiești. Cel mai bine sunt sintetizate aceste însușiri ale Sfântului Duh în următoarea stihiră: ‘Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățești pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre’. Astfel, stihira aceasta, care nu este altceva decât o rugăciune de invocare, arată însușirile Duhului Sfânt, și anume: lucrarea Sa împărătească (Dumnezeu fiind Împărat în cer și pe pământ); mângâietoare, adică de împlinire a făgăduinței Fiului și de mângâiere a inimii credincioșilor; Duh al adevărului (pentru că este din Dumnezeu, Cel ce S-a descoperit pe Sine ca fiind: Calea, Adevărul și Viața); omniprezența și atotputernicia (ca însușiri speciale ale Firii Dumnezeiești); Dătător de bunătate și curățitor al tuturor necurățiilor și păcatelor noastre, ca sfințitor și desăvârșitor.
Însușirile Duhului Sfânt
Oarecum în același sens, un alt text grăiește zicând: ‘Înnoiește, Atotputernice, întru cele dinlăuntru ale noastre, pe Duhul cel drept, cel dorit de noi, Care este veșnic și purcede de la Tatăl, pururea împreună cu Tatăl rămânând. Cel ce arde întinăciunile cele nesuferite ale trupului și curățește necurăția gândurilor’. Această alcătuire liturgică evidențiază și alte însușiri ale Duhului Sfânt precum: veșnicia, purcederea de la Tatăl și, de asemenea, calitatea Sa de înnoitor al sufletelor noastre. Pe lângă aceste însușiri ale Sfântului Duh, alcătuirile imnografice ale Praznicului subliniază și altele, precum aceea de duh al înțelepciunii lui Dumnezeu (precum în zicerea: ‘Duhul Înțelepciunii lui Dumnezeu; Duhul care din Tatăl purcede și prin Fiul ne este dat nouă, credincioșilor, arătat; Care împărtășește sfințenia, și Care este cunoscut acelora, în firea cărora Se sălășluiește’. Observăm că textul acesta evidențiază și însușiri precum: bunătate și împărtășirea Sa lumii prin Fiul. Alte texte afirmă însușiri precum: Duhul Sfânt ca împărțitor de daruri precum zice textul: ‘Duhul Sfânt este Lumină și Viață și Izvor viu, înțeles cu mintea. Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii, bun, drept, înțelegător, stăpânitor, curățitor de păcate; Dumnezeu și îndumnezeitor: foc din foc purcezător; grăitor, lucrător, împărțitor de daruri; prin care toți proorocii și dumnezeieștii Apostoli, împreună cu mucenicii se bucură…’ Sau alte ziceri: ‘Duhule Sfinte, Cel dumnezeiesc, Care tuturor împarți daruri și toate le faci cu voia, insuflă-mi și mie harul Tău cel purtător de lumină, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce ești lăudat împreună cu Tatăl și cu Fiul’; ‘Mângâietorule, Cel ce cu insuflarea Ta cea sfântă dai daruri Puterilor cerești, curăță, ca un bun, întinăciunea cugetului meu și-l umple de sfințenia Ta’. O altă însușire pe care textul imnografic o arată este aceea a Duhului Sfânt ca Duh al înțelepciunii, al temerii de Dumnezeu al adevărului și al înțelegerii și dătător de pace: ‘O, Duhule al înțelepciunii și al temerii de Dumnezeu, Sfetnicule al adevărului și al înțelegerii, Cel ce dai pace, sălășluindu-Te întru noi, ca sfințindu-ne cu sălășluirea Ta, dis-de-dimineață să Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni’; Duhul Sfânt este mai apoi numit atotțiitor: ‘Cel ce ții toate și ești Stăpân al tuturor, Cel ce păzești făptura necăzută; dă-ne nouă sfințenie și luminare, ca, săturându-ne de lumina Ta, cea dată nouă dis-de-dimineață, să Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni’. Alt text face referire la deoființimea Duhului Sfânt cu Tatăl și cu Fiul, ca însușire a Acestuia: ‘Duhul Sfânt, Cel deopotrivă puternic, împreună-șezător pe scaun, de o ființă și împreună fără de început cu Tatăl și cu Cuvântul, Cel împreună-veșnic, preabun a toate stăpânitor, a umplut pe ucenicii Cuvântului și i-a înțelepțit, ca să vestească neamurilor, cu glasuri în multe limbi, mărețiile lui Dumnezeu și dogmele Treimii’. Observăm din textul acesta că din însușirea deoființimii Duhului Sfânt cu Tatăl și cu Fiul derivă toate celelalte însușiri ale acestei Persoane dumnezeiești, ca fiind comune a Dumnezeieștii Firi. Legată în chip direct de această însușire a deoființimii apare o altă calitate a Duhului Sfânt, aceea de a fi de viață făcătoare, Cel prin Care vin toate la existență. Despre această însușire grăiește astfel un text al Praznicului: ‘Pe Duhul cel Sfânt, Cel ce din Tatăl purcede și se țin în viață, îi viază, și dăinuiesc, și se mântuiesc, să-L mărturisim ca pe un Dumnezeu…’. Arătând că Duhul Sfânt este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul și că din această însușire a deoființimii decurg toate celelalte, Sinaxarul din Lunea Rusaliilor zice: ‘…Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl și cu Fiul, de aceea, El este și împreună-ziditor a toate și chiar al învierii aceleia viitoare, și face toate câte voiește: sfințește, împarte, înnoiește, trimite, înțelepțește, unge pe prooroci și, pe scurt zicând toate, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. Prin El este toată înțelepciunea, viața, mișcarea, orice participă la sfințenie și la orice fel de viață. Într-un cuvânt, toate câte are Tatăl și Fiul are și El afară de nenaștere și naștere, de vreme ce El purcede de la Tatăl’.
Revărsarea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli
Textele imnografice arată cum revărsarea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli i-a umplut pe aceștia de putere dumnezeiască: ‘Astăzi a venit lucrarea Preasfântului Tău Duh, Doamne, peste Apostolii Tăi, și înțelepți, arătându-i, prin cunoștința de Dumnezeu, i-a umplut de fericită învățătura Ta. Pentru aceasta, slăvim rânduiala Ta Cea mântuitoare, Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre’. Textul acesta arată și faptul că învățătura pe care Sfinții Apostoli au propovăduit-o lumii nu era de la ei, ci înțelepțire de sus, cunoștință de Dumnezeu descoperită de sus. Această revărsare a Duhului Sfânt peste Apostoli arată măririle lui Dumnezeu, după cum arată textul liturgic: ‘Măririle lui Dumnezeu erau foarte grăite, când s-a dat pescarilor de sus suflarea cea puternică, dătătoare de viață, a Preasfântului Duh cu vuiet mare, în chip de limbi de foc. Toate făpturile, pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați-L întru toți vecii!’ Un alt tropar al canonului Praznicului arată cât de neînțeleasă este taina aceasta a coborârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli: ‘Necuprinsă de minte este Puterea cea dumnezeiască, că a făcut iscusiți vorbitori pe cei necărturari, care au închis, cu cuvântul, gurile înțelepților și au ridicat din noaptea cea adâncă neamuri nenumărate, cu strălucirea Duhului’. Revărsarea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli i-a făcut pe aceștia să aibă trupuri pătrunse de razele îndumnezeitoare ale Acestuia, imprimând pe trupurile lor ‘strălucirea Duhului’.
Duhul Sfânt i-a făcut pe oameni noi, din oameni trupești, în oameni înnoiți, în oameni ai Duhului. Zice imnograful: ‘Și pe cei ce slujeau Ție în trup, Dumnezeul meu, când ai îmbrăcat în chip de negrăit trupul cel de materie, i-ai înnoit înflăcărându-i cu focul Duhului, precum odinioară pe cei nematerialnici…’.
‘Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște prooroci, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune…’
Foarte multe texte liturgice subliniază această lucrare tainică a Duhului în Biserică, zicând: ‘Duhul cel întru tot Sfânt a început a prooroci să grăiască, în limbile cele viitoare; și tot El, prin glasul suflat de vifor, a luminat pe preaînțelepții Apostoli să grăiască, în limbi, măririle lui Dumnezeu. Același Duh și acum împreună cu noi petrece’. Prezența Duhului Sfânt în Biserică se simte în aceea că Acesta pe toate le împlinește, fiind însăși viața Bisericii. Cincizecimea este botezul Bisericii cu foc. Fiind împlinirea revelației Sfintei Treimi, ‘ea reprezintă momentul culminant al întemeierii Bisericii, care își desfășoară viața în plinătatea darurilor și a tainelor descoperite de har’. Zice textul imnografic: ‘Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște prooroci, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plinește…’. Un alt text arată că de la Sfinții Apostoli, Duhul Sfânt S-a revărsat peste toți credincioșii Bisericii: ‘Acum Duhul cel Mângâietor S-a vărsat peste tot trupul; că începând cu ceata Apostolilor, de la dânșii, prin împărtășire, a împărtășit harul asupra credincioșilor; și încredințează venirea Lui cea puternică, împărțind ucenicilor limbile cele în chip de foc, spre lauda și slava lui Dumnezeu. Pentru aceasta, luminându-ne inimile cu priceperea și întărindu-ne în credința prin Sfântul Duh, ne rugăm să ne mântuiască sufletele noastre’.
Un text din Vecernia cea Mare a Praznicului arată felul în care Duhul Sfânt se revarsă în Biserică, prin darurile Sale pe care le lucrează în credincioși: ‘Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște prooroci, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plinește…’. Textul acesta arată în chip minunat modul în care întreaga lucrare a Bisericii este plinită de Duhul Sfânt. Astfel, Duhul Sfânt este Însăși viața Bisericii, sfințindu-i pe preoți, adică întărind și izvorând întreaga lucrare sacramentală a Bisericii, înțelepțindu-i pe toți și învățându-i teologia, adică pătrunderea tainelor dumnezeiești prin experiență. Întreaga Ființă Dumnezeiască, în Treimea Persoanelor Sale se arată și se face lucrătoare în Biserici, prin lucrarea și energiile Duhului Sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică face astfel cunoscută și simțită Treimea ca fiind vie în cadrul organismului eclesial. Zice în acest sens textul liturgic: ‘Cei cărora ne-a suflat harul cel izvorât de la Dumnezeu, fiind luminați, străluciți și înnoiți cu minunată și prea frumoasă înnoire, cunoscând pe Ființa cea deopotrivă de puternică, nedespărțită, înțeleaptă și întreit strălucitoare’. Înțelegem din acest text că lucrarea cea înnoitoare a Duhului Sfânt face pe credincioșii Bisericii să cunoască Ființa cea Una a Treimii, împărtășindu-le acestora energiile Firii dumnezeiești.
Cincizecimea și Botezul creștin
Pogorârea Duhului Sfânt a însemnat momentul primului Botez Creștin și, de asemenea, începutul lucrării sacramentale, sfințitoare în Biserică. Tocmai de aceea, textul imnografic al Praznicului stabilește o legătură foarte strânsă între Taina revărsării în lume a Duhului Sfânt și Tainele de inițiere creștină: Botezul și Mirungerea. Auzim astfel: ‘Izvorul Duhului venind la cei de pe pământ, împărțind în chip minunat în râuri purtătoare de foc, a rourat pe Apostoli; luminându-i și focul le-a fost lor nor de rouă, care i-a luminat; și flacără purtătoare de ploaie, prin care am primit harul, prin foc și prin apă. Lumina Mângâietorului a venit și lumea a luminat’. Luminarea lumii la care face referire acest text liturgic se referă desigur la luminarea pe care o dăruiesc Tainele Sfântului Botez și a Mirungerii, ca izbăvire și mântuire. De altfel, este limpede în acest text faptul că expresia ‘am primit harul prin foc și prin apă’ se referă la Tainele Mirungerii și a Sfântului Botez. Un alt text imnografic, și mai adânc, lămurește această relație între Pogorârea Duhului Sfânt și nașterea cea de-a doua, prin apă și prin Duh, în Tainele Botezului și Mirungerii, zicând: ‘Baia cea dumnezeiască a nașterii celei din nou, amestecând-o, prin cuvânt, cu firea mea cea alcătuită, îmi reverși din belșug izvor din nestricăcioasa Ta coastă, cea împunsă, o, Cuvinte al lui Dumnezeu, pecetluind-o cu căldura Duhului’. Înțelegem din text faptul că Tainele Botezului și Mirungerii recreează firea umană cea căzută, făcându-ne părtași jertfei mântuitoare a lui Hristos, revărsând asupra noastră belșugul de dar cel izvorât din coasta cea împunsă a Domnului. Taina Botezului se vădește astfel ca fiind părtășia noastră la Moartea și Învierea Domnului.
Praznicul Rusaliilor ca Praznic baptismal sintetizează, adună în el trei dimensiuni sau trei aspecte speciale, simbolizând cele trei haruri sau daruri primite în Tainele de inițiere, iar ‘cele trei haruri primite: baptismal, penticostal și pascal sunt trei armonii ale unuia și aceluiași har necreat’. Astfel, Pogorârea Duhului Sfânt are pentru noi, creștinii, în fiecare an semnificația redescoperirii, a reactualizării celor trei haruri pe care ni le dăruiesc Tainele de inițiere. Tocmai de aceea, Praznicul acesta îl cheamă pe creștin la reînnoirea, reconștientizarea propriului său Botez, pecetluit în Taina apei și a Duhului Sfânt. Tocmai de aceea, ‘fiecare nouă Cincizecime, fiecare Pogorâre a Duhului Sfânt presupune Crucea, omorârea omului celui vechi printr-un efort ascetic care culminează cu împlinirea poruncilor… În acest sens, Cincizecimea permite să fim într-o comuniune deplină cu puterea Învierii’ de care ne-am împărtășit în Taina Sfântului Botez. ‘Cincizecimea este nașterea din nou, duhovnicească, a omului în Sfântul Duh și Revelația definitivă a tainei treimice… Începând de la Cincizecime, omul, prin Duhul Sfânt, poate deveni Dumnezeu.’ În sensul acesta, și Sfântul Simeon Noul Teolog arată că ‘prin Duhul Sfânt, Cuvântul Tatălui pătrunde în noi, ca în sânul Fecioarei, noi Îl primim, iar El se face în noi asemenea unei semințe. Și noi Îl zămislim, nu trupește, cum L-a zămislit de Dumnezeu Născătoarea și Pururi Fecioara Maria, ci duhovnicește, dar cu adevărat’.
Exprimarea bucuriei tainice ce-i învăluie pe credincioșii Bisericii la Praznicul Cincizecimii se regăsește în multe imne liturgice ale Praznicului, care iau forma rugăciunilor de invocare, de preaslăvire a Duhului Preasfânt și de mijlocire a ajutorului său. Auzim astfel: ‘Izvorule cel veșnic Care de-a pururea țâșnești râul cel de negrăit al bunătății; Apă vie pururea curgătoare, Care Te reverși în chip firesc, adapă cu valurile Tale sufletul meu, izbăvindu-mă de chinurile cuptorului celui aprins de încercările cele cumplite și de pedeapsa focului’. Sau alte texte: ‘Pe Duhul cel Sfânt nu-L lua de la noi, Iubitorule de oameni, ci dăruiește Harul Tău celor ce viețuim cu vrednicie, ca să moștenim noi împărtășirea Lui cea pururea viețuitoare în suflet și în inimă, făcându-ne pe noi biserici și lăcașuri ale Mângâietorului, Iisuse Dumnezeul nostru, Mântuitorul sufletelor noastre’1. Textul acesta cere sălășluirea Duhului Sfânt în inimile noastre, așa încât creștinul împărtășit din darurile și harismele Duhului Sfânt în viața liturgică a Bisericii devine el însuși ‘Biserică și lăcaș al Mângâietorului’. Alt text doxologește în același sens, invocând: ‘Pe Duhul Sfânt, cel ce sfințește toate cu bună cinstire să-L lăudăm și cu credință să grăim: Cel ce ai venit în lume cu bunăvoința Tatălui nu Te depărta de la noi, cei ce ne-nchinăm Dumnezeirii Tale; arată-ne pe noi biserici ale bunătății Tale celei negrăite, și sfințește pe toți cei ce Te laudă pe Tine cu credință’.
