Praznicul Rusaliilor a fost cinstit duminică, 12 iunie 2011, după cum se cuvine și la Craiova. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan „Maica Domnului – Dudu” din Craiova, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează TRINITAS TV. La finalul slujbei religioase au fost binecuvântate ramurile de nuc și tei, aduse de credincioși la sfântul lăcaș, conform vechii tradiții.
„Tatăl Cel Ceresc nu are nevoie să păstreze Ființa pentru Sine pentru că este Izvorul Vieții de aceea dă Ființa întreagă Fiului și în același timp și Sfântului Duh. Deci, Fiul și Sfântul Duh ies din Tatăl, unul prin naștere și altul prin purcedere, deodată”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu în cuvântul său de învățătură.
Paraclisul mitropolitan din Craiova este unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult. De-a lungul celor aproape 400 de ani de existență, din fondurile acestei biserici au fost construite și întreținute mai multe școli, de asemenea s-au acordat burse pentru cei cu posibilități materiale reduse.





