La sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, de hramul bisericii noi a Mănăstirii Hodoș-Bodrog, viețuitorii de aici au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Înalt Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor ales de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
La momentul cuvenit, IPS Timotei a rostit cuvântul de învățătură, în care a accentuat importanța duhovnicească a sărbătorii, după ce, la început, a făcut o scurtă prezentare istorică a praznicului. Înalt Preasfinția Sa a numit această sărbătoare ‘hotarul dintre sărbătorile cu dată fixă și cele cu dată schimbătoare’.
De asemenea, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Banat, în cuvântul său, IPS Timotei a vorbit despre întemeierea Bisericii, adică Biserica cea din Rai, Biserica Vechiului Testament, cât și despre Biserica întemeiată la Cincizecime: ‘Lucrarea Bisericii a fost întemeiată în Rai, dar, prin Jertfa Mântuitorului și prin Pogorârea Sfântului Duh, a fost concretizată în Noul Testament’.
Cele șapte rugăciuni care se citesc în cadrul Vecerniei la praznicul Rusaliilor dezvăluie misterul lucrării lui Dumnezeu în lume prin Biserică. Ele sunt simbolul unei așteptări deosebite, dar, mai ales, se constituie într-o adevărată epicleză a Duhului Sfânt.
La sfârșitul slujbei, părintele stareț, arhimandritul Nestor Iovan, a adus cuvânt de mulțumire Înalt Preasfințitului Părinte pentru bucuria prilejuită de poposirea sa în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor care cercetează sfânta mănăstire.
O veche sărbătoare creștină
Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile rememorează și actualizează în fiecare an trimiterea de către Dumnezeu, a Sfântului Duh peste Apostolii Mântuitorului adunați în Ierusalim. Pogorârea Sfântului Duh, alături de sărbătoarea Paștilor și de ziua Duminicii, este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Mențiuni despre Sărbătoarea Cincizecimii găsim la Sfinții Părinți și la scriitorii bisericești – precum Sfântul Irineu al Lionului (†202), Tertulian (†220-240), Origen (†253), Sfântul Epifanie al Salaminei -, cât și în canoanele Bisericii. Canonul 43 al Sinodului de la Elvira (300), Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic și Constituțiile Apostolice (secolul al V-lea) fac referire la acest praznic. Până aproape de sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, Pogorârea Duhului Sfânt era prăznuită dimpreună cu sărbătoarea Înălțării Domnului la cer, așa cum apare menționată la Eusebiu de Cezareea (Viața lui Constantin, în P.G., t. 20, col. 1220). Abia după anul 400, Înălțarea Domnului era prăznuită la 40 de zile, iar Cincizecimea la 50 de zile după Paști, cele două praznice fiind astfel sărbătorite în mod separat. În vechime, bucuria sărbătorii era amplificată de catehumenii care primeau botezul în această zi, într-un cadru solemn și festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori și ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de către iudei la Sărbătoarea Cincizecimii în care se aducea mulțumire lui Dumnezeu pentru strângerea recoltei. Pogorârea Sfântului Duh marchează întemeierea Bisericii prin trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh în lume ca să împuternicească pe Sfinții Apostoli să vestească Evanghelia. Biserica devine o realitate văzută prin pogorârea Duhului Sfânt, iar a fi creștin înseamnă a avea pe Duhul Sfânt.
