La Palatul Patriarhiei, în Sala Conventus s-a desfășurat astăzi, 17 iunie, conferința cu tema Politici de migrație în timpuri de criză economică, cu ocazia celei de-a XVIII Adunare Generală a Comisiei Bisericilor pentru Migranți în Europa. Evenimentul a fost organizat de Comisia Bisericilor pentru Migranți în Europa (CCME), cu sprijinul Asociației Ecumenice a Bisericilor din România – AIDROM.
Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon Mihăiță, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În deschiderea conferinței, Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, a dat citire mesajului Patriarhului României adresat participanților, intitulat Rugăciune și solidaritate în vremuri de criză .
Scopul conferinței este de a promova implicarea Bisericilor din Europa în problemele legate de protecția refugiaților și conviețuirea în diversitate împreună cu minoritățile etnice.





