În Duminica Tuturor Sfinților, cea dintâi după Pogorârea Sfântului Duh, credincioșii din parohia mehedințeană Izimșa s-au bucurat de vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, după cum ne-a relatat Cătălin Cernătescu.
Bucuroși de prezența Întâistătătorului Eparhiei în comunitatea lor și în biserica satului, credincioșii și-au întâmpinat Arhipăstorul sufletesc cu tradiționala pâine și sare și cu flori.
Părintele Episcop a săvârșit în mijlocul turmei lui Hristos Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un ales alai clerical de preoți și diaconi.
La momentul potrivit, creștinii care s-au spovedit au primit Trupul și Sângele lui Hristos spre iertarea păcatelor și viața veșnică.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim a arătat cât de importantă este asumarea crucii pe care ne-a dat-o Dumnezeu fiecăruia dintre noi și necesitatea de a-L mărturisi pretutindeni pe Domnul Hristos ca să nu fim lepădați de la izvorul vieții, potrivit cuvintelor Evangheliei.
Biserica din Izimșa are hramul „Sf. Cuvioasa Parascheva” și a fost construită de către săteni în 1870.
Meșterii constructori sunt de origine bulgară și la acea vreme locuiau la cetățenii români de pe marginea Dunării.
În anul 1957 s-au efectuat o serie de reparații la sfântul lăcaș de închinare și s-a refăcut pictura de către pictorul Mihail Bălășescu din Craiova.
Actualmente de păstorirea credincioșilor se ocupă părintele paroh Florea Dobre.





