Prea Sfintia Sa a indemnat, in cadrul predicii de dupa citirea Sfintei Evanghelii, prin credinta, sa invingem frica, aceasta povara a sufletului omenesc: ‘Iata ceea ce au invatat Sf. Apostoli in acea noapte, in Marea Galileii. Iata ceea ce invatam noi din citirea Sfintei Evanghelii: intr-adevar puterile sufletului pot stapani puterile naturii, pot stapani stihiile naturii. Mai mult decat atat, Sf. Parinti ai Bisericii, traitorii Evangheliei si cuvantului vietii Mantuitorului Iisus Hristos, ne-au invatat, pornind de la aceste cuvinte ale Mantuitorului, ca puterile noastre sufletesti pot opri marile incercari si marile razboiri care au loc in sufletul fiecaruia dintre noi. Avva Antonie cel Mare ne invata ca sufletul poate opri razboiul ce se poarta in trupul fiecaruia dintre noi. Iata, cu ce putere ne-a inzestrat Creatorul cerului si al pamantului, ce puteri stau in noi si nu tine decat de noi sa le cunoastem si sa le folosim. Nu tine decat de noi sa pornim razboiul acesta interior din fiecare dintre noi, fiindca Sf. Ap. Petru, care mergea pe apele involburate ale marii, indoindu-se de puterea sa, de a merge mai departe, este fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi, intr-un anumit moment al vietii noastre, ne-am indoit de puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu si am strigat dupa Dumnezeu: ‘Doamne izbaveste-ma!’ Fiecare dintre noi am fost asemenea lui Petru, prin ingerul nostru pazitor, Mantuitorul ne-a strigat: ‘Putin credinciosule! De ce te-ai indoit?’ Asupra noastra au venit multe incercari, dar putini dintre noi au incercat ca puterile lor sufletesti sa ridice din rugaciune, slava si rugaciune lui Dumnezeu, ca pornind din interiorul nostru, aducand pace si liniste sufletelor noastre, sa daruim aceasta pace si liniste intregii creatii. Sa daruim din interiorul nostru pacea pe care credinta ca Mantuitorul Iisus Hristos este Parintele nostru, este pururea Proniator al vietii noastre, al creatiei. El este singurul care are grija de fiecare pas al vietii noastre, El este singurul care face sa rasara Soarele si peste cei buni si peste cei rai. In aceste momente de mari incercari, sa folosim aceasta virtute a credintei, sa nadajduim ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, desi noi mult am pacatuit si mult am gresit in fata dragostei si milei Sale’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





