Biserica Zlătari, una dintre vechile biserici ale Capitalei României, își va sărbători duminică ocrotitorul. Sărbătoarea va începe de sâmbătă.
„Sărbătoarea Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina începe de fapt sâmbătă, 1 octombrie, cu Sfânta Liturghie din ziua Acoperământului Maicii Domnului, o sărbătoare care ne ține în legătură cu evlavia credincioșilor față de Maica Domnului pentru că și Biserica noastră are hramul cel dintâi Nașterea Maicii Domnului. Racla cu Sfintele Moaște va fi adusă în procesiune în exteriorul Bisericii aproape de Sfântul Altar într-un loc special amenajat pentru închinarea credincioșilor și va rămâne acolo în cursul zilei de sâmbătă”, a precizat Pr. Cons. Nicolae Dascălu, Parohul Bisericii.
Pe lângă programul liturgic, parohia a pregătit și acțiuni sociale cu acest prilej, a mai arătat Pr. Cons. Nicolae Dascălu: „În ziua propriu-zisă de sărbătoare a Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina se va săvârși, de asemenea, Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie, Slujba de pomenire a ctitorilor adormiți în Domnul și toată ziua va fi o zi de bucurie duhovnicească, de venerarea a Sfintelor moaște de către credincioși, o zi în care vom lansa, de asemenea, Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian și viața celor doi sfinți, o carte editată și tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, o carte diortosită de Preasfințitul Părinte Episcop Vicar-patriarhal Ciprian Câmpineanul”.
În Biserica Zlătari se află moaștele Sfântului Mucenic Ciprian. Ca în fiecare an, credincioșii se vor putea închina la racla în care se păstrează mâna dreaptă a Sfântului.
Foto: arhivă





