Evenimentele prilejuite de proclamarea canonizarii Sf. Cuvios Onufrie au debutat in aceasta dimineata cu slujba Sfintei Liturghii oficiata la Manastirea Sihastria Voronei. Slujba este oficiata de catre PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului si de PS Corneliu Barladeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Husilor, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi. In jurul amiezii, se va oficia ultimul parastas pentru Cuviosul Onufrie, dupa care moastele sfantului vor fi asezate intr-o racla special pregatita. Parintele arhimandrit Dosoftei Scheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iasi, ne-a spus cum au decurs pregatirile in acest sens: ‘Am luat legatura cu un mester din Bucuresti, numit George Pastor, un frate credincios cu care noi am avut mai multe lucrari. Dansul a intocmit, asa cum si IPS Daniel a dorit cam cum sa fie racla, dupa ce ne-am consultat si a aprobat IPS Daniel acest proiect, ca sa fie confectionata dintr-un lemn foarte rezistent si, apoi, sa fie imbracata toata in table de argint, pe care sa fie gravate scene. Astfel, s-a pornit aceasta lucrare in urma cu aproape doua luni de zile si, intr-adevar, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu al Sf. Cuv. Onufrie, chiar ieri, am reusit sa terminam aceasta racla’. Racla cu moastele Sf. Cuvios Onufrie, care se afla la Manastirea Sihastria Voronei, vor fi duse astazi in procesiune la Manastirea Vorona, cu prilejul hramului sfantului lacas. Maine, dupa Sf. Liturghie, la Manastirea Vorona va avea loc proclamarea canonizarii Cuviosului Onufrie. Parintele arhimandrit Clement Haralam, exarh administrativ al manastirilor din Arhiepiscopia Iasilor ne-a oferit detalii: ‘Va fi o procesiune cu moastele sfantului spre Manastirea Vorona, la trei kilometri de aici, de la Sihastria Voronei, unde va incepe slujba de hramul ‘Nasterea Maicii Domnului’, pentru Manastirea Vorona. La aceasta slujba va fi proclamarea canonizarii sfantului, unde vor fi foarte multi credinciosi, dar mai ales ierarhi si alti invitati’. In data de 9 septembrie, va fi resfintita biserica de la Manastirea Sihastria Voronei, dupa care va fi facuta din nou proclamarea canonizarii Sf. Cuvios Onufrie. In dupa amiaza aceleiasi zile, se va efectua un pelerinaj la ‘Pestera Sihastrilor’, situata in apropiere de Sihastria Voronei. Un alt pelerinaj va fi organizat incepand din seara zilei de 9 septembrie si in dimineata zilei de 10 septembrie la Crainiceni, satul natal al Sf. Cuv. Ioan Iacob, la casa sa natala, care a fost reconstituita din temelii.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





