Noi lucrări la Catedrala Mântuirii Neamului

În aceste zile, la noua Catedrală patriarhală de pe Dealul Arsenalului, lucrările sunt continuate la întreaga capacitatea, avându-se în vedere și vremea neobișnuit de caldă. Turnarea betonului de egalizare a intrat într-o nouă etapă și se pregătesc totodată pereții mulați pentru hidroizolația specială.

„Am început să montăm polistirenul pe pereți. Soluția adoptată a fost cu o tencuială pe zonele denivelate ale acesteia. Facem o pregătire înainte de îndepărtare a betonului în exces după pereți pentru aducerea acestora la o suprafață cât mai plană care să poată permite montarea polistirenului pe perete. Sperăm ca în maximum două săptămâni și această activitate să se apropie de finalizare”, a declarat pentru TRINITAS TV, inginerul Cristian Miulescu.

Ansamblul arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului va cuprinde și o fântână-baptisteriu, douăsprezece troițe, un garaj subteran cu o capacitate de 250 de mașini, dar și parcuri și spații verzi, în care se vor amenaja locuri de odihnă.

Detalii despre stadiul lucrărilor, dar și despre cum puteți contribui la construirea viitoarei Catedrale patriarhale, puteți găsi pe site-urile www.construimcatedrala.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…