După pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii creștine la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, Sfinții Apostoli, și apoi ucenicii lor, au început să predice noua învățătură adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit tradiției și celor scrise de istorici si teologi din primele veacuri creștine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră. Creștinismul românesc are deci origine apostolică.
„Sfântul Apostol Andrei a ajuns pe teritoriu românesc în urma desemnării lui să vină să propovăduiască aici de Sinodul Apostolic care avut loc la Ierusalim în anul 49-50. Atunci prin tragere la sorți i-a revenit provincia Sciția care este actuala Dobroge”, a declarat pentru TRINITAS TV acad. Emilian Popescu.
Perioada pe care Sfântul Apostol Andrei a petrecut-o pe meleagurile noastre este incertă.
„Nu știm cât timp a stat, însă un apostol care venea să propovăduiască Evanghelia Mântuitorului Hristos nu se limita numai la o simplă vestire a cuvântului, ci […] instituia și episcopi, preoți și diaconi, și le dădea sfaturi cum să se organizeze din punct de vedere administrativ. A stat câțiva ani de zile aici fiindcă nu se pute ajunge la rezultate concrete decât după o vestire de câțiva ani de zile”, a mărturisit acad. Emilian Popescu.
Sfântul Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia, la o dată care nu se cunoaște. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții in vremea persecuțiilor inițiate de Domițian (81-96).
