Astazi la amiaza, inainte de a se ruga cu credinciosii veniti in curtea interioara a palatului apostolic de la Castel Gandolfo, Sfantul Parinte a vorbit despre relatia dintre sfintenie si Euharistie. Papa a spus ca ‘secretul sfinteniei’ preotilor sta in Euharistie. ‘In virtutea hirotonirii, preotul primeste darul si datoria de a repeta sacramental gesturile si cuvintele prin care, la ultima Cina, Hristos a instituit memorialul Pastelui Sau. Prin mainile sale, el innoieste acest mare miracol al iubirii, pe care este chemat sa il marturiseasca si sa il vesteasca cu o si mai mare fidelitate’, a mai declarat Papa. Sfantul Parinte a continuat: ‘Un preot trebuie, inainte de toate, sa adore si sa contemple Euharistia, incepand din chiar momentul in care o celebreaza. Cu totii stim ca validitatea sacramentului nu depinde de sfintenia celebrantului, dar eficienta lui, atat pentru el cat si pentru altii, va fi cu atat mai mare cu cat el il traieste cu profunda credinta, cu iubire arzatoare si intr-un profund spirit de rugaciune’. Papa Benedict al XVI-lea a subliniat exemplul unor ‘sfinti slujitori ai altarului’, precum Sf. Ioan Gura de Aur, cunoscut ca ‘doctorul euharistic pentru cunostintele sale vaste despre doctrina Preasfantului Sacrament’. De asemenea, Sfantul Pio de Pietrelcina, celebrand Liturghia, ‘retraia misterul Calvarului cu atata fervoare incat hranea credinta si devotiunea celorlalti. Chiar si stigmatele pe care Dumnezeu i le-a dat au fost o expresie a conformarii sale intime dupa Hristos cel rastignit’, a concluzionat Papa.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





