La Mănăstirea Strâmba, din județul Sălaj, a avut loc pe 24 și 25 octombrie a doua sesiune de formare a preoților din Episcopia Sălajului, angrenați în proiectul „Alege Școala!”, derulat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Fundația World Vision România, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.
În cadrul proiectului, până în prezent, 129 de copii din 43 de parohii ale Eparhiei Sălajului au beneficiat în mod gratuit de o săptămână în tabăra de la Durău. La sesiunea de formare au participat 14 preoți din Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cursurile de formare au fost susținute de pr. Florin Stan, formator în cadrul proiectului național, și s-au desfășurat în clădirea Centrului cultural spiritual ‘Sfântul Pahomie de la Gledin’. La final, preoților implicați în proiect li s-au oferit diplome de participare.





