Conferințele pastoral-misionare în Episcopia Hușilor, la final

În perioada 31 octombrie-2 noiembrie, în Episcopia Hușilor, s-au desfășurat conferințele pastoral-misionare semestriale de toamnă. Tema întrunirilor a fost ‘Taina Sfintei Cununii’ și a fost dedicată Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, după cum ne informează Ziarul Lumina.

La sediul Protopopiatului Huși a avut loc ieri, 2 noiembrie 2011, conferința semestrială de toamnă cu preoții. Delegatul Preasfințitului Corneliu, Episcopul Hușilor, a fost arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Hușilor. Tema conferinței cu titlul ‘Sfânta Taină a Cununiei’ a fost pregătită de către pr. Claudiu Macovei de la parohia Văleni (referent) și de pr. Dragoș Trofin de la parohia Gugești (coreferent). ‘Teologia Sfinților Părinți ne învață că iubirea dintre soți este în primul rând jertfelnică, implicând asumarea crucii neputințelor și a greutăților cu scopul precis de a dobândi fericirea veșnică în împărăția cerurilor. Iubirea dintre soți s-a diluat și diminuat în concepția omului contemporan, dar în tradiția autentică creștină și românească, aceasta a fost considerată întotdeauna stânca pe care valurile vieții nu o iau prea ușor. Particularitatea căsătoriei creștine constă în transformarea și transfigurarea afecțiunii umane firești dintre bărbat și femeie într-un legământ etern al iubirii’, s-a concluzionat în referatul pregătit de pr. Claudiu Macovei și de pr. Dragoș Trofin. După cum ne-a relatat pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huși, arhim. Serafim Bodnar a transmis preoților binecuvântarea Preasfințitului Corneliu și i-a felicitat pe cei doi referenți. ‘Arhim. Serafim Bodnar a venit cu unele completări cu privire la termenii de ‘cununie’ și ‘căsătorie’, aducând unele precizări din noul Cod Civil. În continuare au fost prelucrate ordinele Centrului eparhial Huși’, a spus pr. protopop Ioan Petru. Seria conferințelor semestriale de toamnă în Eparhia Hușilor a început luni, 31 octombrie, în Protopopiatul Vaslui. Întrunirea a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Local Vaslui și a fost prezidată de Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor. Tema cu titlul ‘Taina Sfintei Cununii’ a fost expusă de pr. Ionuț Teslariu de la parohia Brăhășoaia. ‘După susținerea referatului a luat cuvântul Preasfințitul Corneliu, care a vorbit despre provocările cu care se confruntă familia creștină astăzi, despre numărul tot mai mare de divorțuri, proprii unei societăți de consum, și despre criza spirituală care se manifestă la nivelul întregii societăți, cu repercusiuni directe asupra tinerilor și a familiei. Biserica, spunea Preasfinția Sa, a rămas unul dintre puținele centre de stabilitate și siguranță pentru tinerele familii. PS Corneliu a subliniat că preoții trebuie să intensifice catehezele cu tinerii care își doresc întemeierea unei familii, pentru a-i conștientiza și a-i întări în fața provocărilor lumii’, a relatat pr. Cosmin Gubernat de la parohia ‘Sfinții Apostoli’ din Vaslui.

Pericolele care amenință familia creștină

Cu binecuvântarea Preasfințitului Corneliu, în sala de ședințe a Centrului de Afaceri Bârlad s-a desfășurat marți, 1 noiembrie, conferința semestrială a preoților din Protopopiatul Bârlad. Arhim. Serafim Bodnar a transmis preoților mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Corneliu. Referatul conferinței a fost pregătit de pr. Teofil Ștefănică de la parohia Domneasca II, care a făcut o incursiune istorică, scripturistică și patristică, ca bază și importanță a Tainei Cununiei. ‘Părintele Teofil Ștefănică a explicat simbolistica anumitor gesturi ritualice din cadrul slujbei Sfintei Cununii, scoțând în evidență pericolele modernismului exagerat care tind să pătrundă și în pregătirea tinerilor pentru actul sacramental al Cununiei. Aceste pericole duc la inversarea valorilor ce stau la baza întemeierii familiei: pregătirea excesivă a celor ce țin de partea materială și lumească a ceremonialului unei nunți, în detrimentul actului sacru constituit de prezența mirilor în fața sfântului altar și primirea binecuvântării prin Taina Cununiei. Pericolul cel mai mare, care amenință instituția familiei creștine, îl constituie influența imorală, nefastă și anticreștină, care a cuprins societatea modernă în care se formează și se dezvoltă o familie. Aceste influențe, din păcate, s-au strecurat în mod iresponsabil și în legile Codului Familiei ce reglementează ‘principiile încheierii unui act care atestă și legalizează întemeierea familiei laice, dar nu și creștine’. Preoții au luat cuvântul pe marginea temei expuse, scoțând în evidență unele aspecte mai spinoase, pe care aceștia le întâmpină în activitatea pastorală, la oficierea Tainei Cununiei’, a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…