Dincolo de aspectul etnografic bogat ce caracterizează Țara Năsăudului, ceea ce o face valoroasă este credința oamenilor de aici, neclintită de veacuri. Regiunea a dat neamului și Bisericii nume mari, iar martiriul celor patru sfinți canonizați în urmă cu doar trei ani este dovada clară a acestui fapt: Sfinții Martiri Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu au rămas consemnați ca fiind cei care și-au apărat credința până la capăt.
Năsăudenii au conștiința descendenței din niște viteji și încearcă să trăiască așa cum ei și-au dorit, și așa se face că în fiecare an, pe 12 noiembrie își cinstesc ‘sfinții lor’ prin rugăciuni și slujbe, dar cu precădere prin fapte, care trebuie să reflecte credința pentru care cei patru au murit păzindo. A fost sărbătoare mare și anul acesta în locurile în care au viețuit și au murit, pentru două dintre mănăstirile din Năsăud fiind ocrotitori spirituali: Mănăstirea Bichigiu, prima care, la inițiativa starețului, a luat hramul Sfinților Năsăudeni, și Mănăstirea Salva, unde biserica mare și-a serbat al doilea hram.
Primul lăcaș care l-a luat ca ocrotitor pe Sfântul Atanasie
Praznicul a fost încununat la Mănăstirea Bichigiu de prezența Preasfințitului Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care le-a vorbit sutelor de credincioși ce au luat parte la Sfânta Liturghie din ziua hramului despre curajul creștinesc pe care Sfântul Atanasie, alături de ceilalți trei, l-a dat spre moștenire tuturor, curajul în puterea mântuitoare a lui Dumnezeu de care a dat dovadă atunci când i-a umilit pe generalul Bucow și pe împărăteasa de la Viena, în fața rezistenței lor ortodoxe. Sigur că răzbunarea a fost cumplită: din cele 300 de mănăstiri, câte atestă documentele că erau în Transilvania la acea dată, au rămas doar două în Arhiepiscopia Clujului. Dar iată că viața monahală a reînviat, iar sfinții sunt cinstiți pentru faptele lor mărețe.
Bichigiu este satul în care Sfântul Atanasie a viețuit mai bine de un secol și care poartă amprenta sfințeniei sale. E lesne de înțeles de ce și anul acesta hramul Paraclisului așezământului monahal de aici a adunat întreaga comunitate, dar și credincioși din satele învecinate. Prezența ierarhului a adus un plus de bucurie pentru cei care au luat parte aici la sfintele slujbe. Istoria Mănăstirii ‘Sfânta Treime’ Bichigiu are mărturii de secole, însă vechiul lăcaș a fost distrus, iar actuala mănăstire este întemeiată în apropierea locului vechii vetre monahale, sub îndrumarea părintelui stareț Ilie Cira. După cum spune părintele stareț, oamenii nu se adună doar în zilele de sărbătoare în sfântul lăcaș, ci și atunci când e nevoie de ei. De altfel, noua biserică a fost ridicată cu sprijinul material al sătenilor, direct implicați și în munca propriu-zisă.
Monumentul lui moș Tănase din Bichigiu
În cinstea Sfântului Atanasie Todoran, imediat după decizia de canonizare a sa, sătenii din Bichigiu s-au gândit că ar fi bine să-i înalțe un monument, prin care să-și arate și ei prețuirea. Până în ziua în care a avut loc proclamarea solemnă a canonizării, 11 mai 2008, în fața bisericii era așezat un frumos monument, sculptat de meșterul Maxim Dumitraș, care să marcheze împlinirea celor 245 de ani de la răscoala condusă de ‘moș Tănase’, cum este cunoscut printre săteni. Potrivit istoricilor, martirul avea la acea vreme 104 ani și, la îndemnul lui, două batalioane grănicerești au refuzat să treacă la religia greco-catolică. De atunci și până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conștiințele ortodocșilor năsăudeni.
Icoana Martirilor Năsăudeni de la Salva
Salva este locul care poartă cu sine actul martiric, înfăptuit pe platoul numit ‘La mocirlă’, acolo unde a avut loc și proclamarea canonizării Sfinților Martiri Năsăudeni. Și pentru că în imediata vecinătate a acestui loc a fost ridicată între timp o mănăstire, biserica mare a acesteia s-a îmbogățit cu încă patru ocrotitori. Sâmbătă a fost celebrat, așadar, al doilea hram al noii biserici, iar viețuitoarele l-au primit cu drag pe părintele arhimandrit Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, cel care a fost primul duhovnic al acestui așezământ monahal. Din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, părintele Teofil a săvârșit în ajun Privegherea, iar în ziua hramului Sfânta Liturghie. Viața satului năsăudean dezvăluie elementul pierdut de mediul urban, ascunde o unitate remarcabilă între oameni, dar și între comunități, ceea ce explică numărul mare de creștini care s-au împărtășit împreună din sfintele slujbe și din cuvintele cu folos duhovnicesc ale arhimandritului.
Maicile de la Salva își amintesc exact data istorică la care Atanasie din Bichigiu, Vasile din Zagra, Grigorie din Telciu și Vasile din Mocod au fost trecuți în rândul sfinților. A fost și ziua în care biserica mare a primit al doilea hram și tot atunci a fost așezată în biserica mănăstirii icoana originală a sfinților. ‘Bazele mănăstirii au fost puse în 1994, de un sobor de maici venite de la Mănăstirea Govora, iar odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Martiri Năsăudeni, mănăstirea noastră a primit și un al doilea hram. Pronia cerească a rânduit astfel deoarece mănăstirea este așezată în apropierea locului unde aceștia au fost martirizați’, ne mărturisește maica stareță Emanuela Moisa.
Proiectul complexului monahal de la Salva, asemănător mănăstirilor brâncovenești, este în curs de desfășurare și susținut cu nădejde. Maicile se luptă nu doar pentru a duce la finalizare zidurile așezământului, ci și spre zidirea sufletească a ființei umane, cerând mereu ajutorul Sfinților Năsăudeni. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 14 noiembrie 2011)
