Sfântul Grigorie Taumaturgul, cinstit astăzi 17 noiembrie 2011 în Biserica Ortodoxă Română, este una dintre marile personalități ale istoriei și spiritualității creștine din sec. al III-lea. A desfășurat o amplă activitate misionară în Neocezareea Pontului (Asia Mică, Turcia de astăzi), fiind primul sfânt pe care Biserica l-a numit „taumaturg”. Prin întreaga sa activitate desfășurată în slujba Bisericii, s-a impus în conștiința creștinilor din toate timpurile, mai întâi ca un făcător de minuni, putere care i-a atras supranumele de Taumaturgul (thaumaturgie, care la rândul lui provine din grecescul thaumatourgia), și apoi ca un teolog pragmatic, preocupat să ofere soluții practice problemelor cu care se confrunta Biserica din vremea sa.
Sfântul Grigorie Taumaturgul s-a născut în Neocezareea Pontului, din părinți bogați. Sfântul Grigorie a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275). După moartea tatălui său, când Grigorie avea 14 ani, creșterea lui a rămas în grija mamei, tot atunci primind și botezul. A studiat retorica, apoi limba latină și dreptul în orașul natal, plecând mai târziu în orașul Beirut împreună cu fratele său, pentru desăvârșirea studiilor de drept. La invitația surorii lor, cei doi frați s-au oprit în Cezareea Palestinei, unde soțul ei era guvernator. În Alexandria, Grigorie și fratele său, Atinodor, au fost, timp de trei ani, ucenicii lui Origen (185-254). Tot aici, Grigorie a învățat medicina.
Luminătorul celor din Neocezareea
Întorși în ținutul natal, cei doi frați s-au dedicat predicării Evangheliei lui Hristos. Între timp, Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop al Neocezareei Pontului. Tot atunci a fost hirotonit episcop și fratele său Atenodor, într-o localitate al cărei nume nu e cunoscut. În calitatea sa de episcop, Sfântul Grigorie a desfășurat o amplă activitate misionară, convertind la creștinism pe toți locuitorii din Neocezareea. Este de remarcat acest fapt cu atât mai mult cu cât, la ridicarea lui în funcția de episcop, aici erau doar 17 creștini, inclusiv cei din împrejurimi. Între persoanele care au îmbrățișat creștinismul datorită activității sale, se numără și Sfânta Macrina, bunica Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa. În timpul persecuției lui Deciu, Sfântul Grigorie s-a retras în munți împreună cu un mare număr de credincioși, iar după ce calmul a fost restabilit, el a instituit sărbători în amintirea martirilor. A fost martor și la devastarea Pontului de către goți și borazi, Biserica aflată sub păstorirea sa fiind pusă la grea încercare. Împreună cu fratele său, a participat la Sinodul de la Antiohia, din 265, care l-a condamnat pe ereticul Pavel de Samosata. După toată această bogată activitate desfășurată în slujba Bisericii a trecut la cele veșnice în timpul domniei lui Aurelian (270-275), conform informației dată de Suidas.
Contribuția teologică
Întreaga operă scrisă a Sfântului poartă amprenta caracterului practic al activității sale, întrucât ceea ce a scris a avut un scop practic. Se spune că învățătura despre Sfânta Treime i-a fost descoperită și lămurită în urma unei minuni dumnezeiești, de Sfântul Ioan Evanghelistul, la porunca directă a Maicii Domnului. Astfel, Sfântul Grigorie a reușit să evidențieze eternitatea, egalitatea și unitatea Persoanelor Sfintei Treimi. A demonstrat că Dumnezeu nu este supus pătimirii sau suferinței, iar atunci când Fiul lui Dumnezeu a voit să pătimească a făcut acest lucru ca prin pătimirea Sa să-i mântuiască pe oameni. El a învins patimile și a biruit moartea, arătând nepătimirea Sa.
Pentru credința lui puternică și viața curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni și de aceea a primit numele de Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. (Informații preluate din Ziarul Lumina din data de 17 noiembrie 2009)
