Zi de sărbătoare pentru obștea Schitului Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Valea lui Mihai, județul Bihor

De prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2011, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în mijlocul obștii monahale de la Schitul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Valea lui Mihai, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa va oficia slujba de târnosire a bisericii schitului, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, în sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi.

Prin grija și daniile credincioasei Floare Ardelean din localitatea Valea lui Mihai, dar și prin jertfelnicia și dragostea binefăcătorilor, între anii 2000-2010 a fost ridicată biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Din anul 2009, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, pe lângă sfântul lăcaș a luat ființă un schit de călugări, dependent de Mănăstirea Izbuc, fiind așezat ca egumen al schitului preacuviosul părinte protosinghel Dometie Pițiș.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…