Asociația ‘Vasiliada’, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, organizează pe 3 decembrie o gală de caritate pentru strângere de fonduri, informează Ziarul Lumina, Ed. Oltenia. Evenimentul va reuni peste 100 de participanți care vor licita obiectele de artă confecționate de copii cu deficiențe de auz, beneficiari ai programelor inițiate de ONG. Și-au anunțat prezența nume sonore precum Excelența Sa Emma Nicholson, Baroneasa de Winterbourne, dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD România, soprana Felicia Filip, jurnalistul Emil Hurezeanu ș.a.
Despre scopul acestui important eveniment caritabil, părintele consilier Adrian Stănulică, directorul Asociației ‘Vasiliada’, a spus: ‘Anul acesta, asociația noastră a împlinit 10 ani de activitate filantropică în beneficiul persoanelor aflate în dificultate, din sudul României. Această aniversare va fi marcată, în cadrul galei, prin prezența a 10 personalități care vor întări alături de noi mesajul de implicare și responsabilitate socială pe care dorim să-l adresăm creștinilor din Oltenia’. În cadrul galei vor fi decernate trei premii de excelență pentru cei mai importanți parteneri, alături de care a lucrat în ultimii zece ani ‘Vasiliada’.





