Biserica „Doamnei” din Capitală își va serba hramul

Numeroase lăcașuri de cult din Patriarhia Română își vor sărbători hramul luni, atunci când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. În Capitală, printre lăcașurile care vor îmbrăca haină de sărbătoare se numără și Biserica Doamnei, după cum ne informează TRINITAS TV. Sărbătoarea va începe încă din ajun.

Duminică seara va fi oficiată slujba vecerniei împreună cu litia, iar a doua zi Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, după cum a precizat părintele paroh Toader Crâșmariu.

Biserica Doamnei a fost ridicată în anul 1683 de Maria Doamna, soția domnitorului Șerban Cantacuzino. Este considerat a fi cel mai vechi lăcaș de cult cu pridvor pe coloane sculptate în piatră din Țara Românească, făcând trecerea de la arta din timpul lui Matei Basarab, la cea a din vremea Sfântului Constantin Brancoveanu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…