Mitropolitul Ioannis Zizioulas este considerat în momentul de față unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși la nivel internațional. Cărțile sale importante precum ‘Ființa eclesială’ sau ‘Euharistie, Episcop, Biserică’ au fost privite unanim de personalități ale lumii teologice drept adevărate roade ale cercetării metodologice și inspirației spirituale, îmbinate într-un mod armonios.
Una dintre temele importante abordate de Ioannis Zizioulas este cea a conlucrării dintre Hristos și Duhul Sfânt în iconomia mântuirii noastre.
Importanța sintezei dintre hristologie și pnevmatologie
În lucrarea sa intitulată ‘Ființa eclesială’ și care cuprinde o selecție a celor mai importante studii ale IPS Zizioulas observăm un semnal de alarmă al autorului asupra sintezei dintre hristologie și pnevmatologie. Astfel, Ioannis Zizioulas consideră că teologia ortodoxă nu a reușit până în momentul de față să ofere o sinteză satisfăcătoare a celor două puncte principale ale ei. ‘Teologia ortodoxă n-a rezolvat încă problema sintezei adecvate dintre hristologie și pnevmatologie. Fără această sinteză, este imposibil să înțelegem Tradiția Ortodoxă însăși sau să fim de vreun folos real în discuțiile ecumenice din timpurile noastre’ (‘Hristos, Duhul Sfânt și Biserica’, trad. pr. Vasile Gavrilă în: ‘Ființa eclesială’, Editura Bizantină, București, 2007, p. 145). Această lipsă a sintezei hristologico-pnevmatologice remarcată de Mitropolitul Ioannis Zizioulas pare puțin exagerată la prima vedere. Cunoaștem faptul că alți teologi ortodocși precum Paul Evdokimov, Vladimir Lossky sau Dumitru Stăniloae au subliniat conlucrarea dintre Hristos și Duhul Sfânt în iconomia mântuirii noastre. Prin urmare, Zizioulas se vede nevoit să extindă puțin natura argumentului său și să exprime de ce consideră de fapt că această sinteză nu s-a realizat încă. ‘În sinteza preconizată, important este că pnevmatologia trebuie să fie constitutivă hristologiei și eclesiologiei, să reprezinte cu alte cuvinte condiția însăși de existență a lui Hristos și a Bisericii. Acest lucru se poate realiza numai dacă două elemente ale pnevmatologiei sunt introduse în ființa lui Hristos și a Bisericii. Cele două elemente sunt eshatologia și comuniunea (ibid., p. 145).’ Zizioulas nu pare a fi conștient de contribuția adusă de părintele Stăniloae în direcția recuperării comuniunii drept element esențial al sintezei hristologico-pnevmatologice, însă acest lucru poate fi pus pe seama inexistenței unei ediții complete în limba engleză sau greacă a operelor sale. Partea eshatologică, remarcată aici de Mitropolitul Zizioulas, nu a beneficiat însă de o atenție adecvată până acum din partea teologilor ortodocși cunoscuți. În ciuda unor încercări mai mult sau mai puțin rezumative ale elementelor țintei eshatologice a Bisericii, nu avem în momentul de față o sinteză coerentă în acest sens.
‘Constituirea’ lui Hristos de Duhul Sfânt
‘Astfel, putem spune fără risc de exagerare că Hristos nu există în El Însuși, ci numai în mod pnevmatologic, atât în particularitatea Sa de Persoană distinctă, cât și în capacitatea Sa de Trup al Bisericii și recapitulare a tuturor lucrurilor. Atât de mare este taina hristologiei, încât evenimentul Hristos este un eveniment care nu se definește prin el însuși – el nu se poate nici o clipă defini prin sine însuși, nici măcar teoretic – ci este parte integrantă a iconomiei Sfintei Treimi. A vorbi despre Hristos înseamnă în același timp a vorbi despre Tatăl și Duhul, și acest adevăr n-ar trebui voalat prin faptul că singur Hristos S-a întrupat, iar nu Tatăl sau Duhul. Pentru că Întruparea, după cum am văzut, este constituită prin opera Duhului și nu este decât expresia și realizarea voinței Tatălui’ (‘Adevăr și comuniune’, trad. pr. Aurel Nae, în: op. cit., p. 114). A exprima fie și pentru un singur moment ideea că Hristos a lucrat mântuirea noastră singur, fără Tatăl și Duhul, reprezintă o contrazicere flagrantă a teologiei ortodoxe. Zizioulas merge mai departe decât Paul Evdokimov și chiar decât Dumitru Stăniloae aici, discutând constituirea naturii umane a lui Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. Trupul Domnului a fost crescut prin harul Duhului. De aceea, Zizioulas spune că Hristos există în mod pnevmatologic, nu în sensul că El ar fi renunțat la natura umană asumată după Înviere, așa cum afirmau iconomahii, sau că ar fi avut un trup aparent, cum susțineau dochetiștii. Din contră, Trupul lui Hristos este pătruns în întregime de energiile necreate ale Duhului și aflat sub binecuvântarea Tatălui. De aceea, Zizioulas consideră că acesta este în întregime pnevmatologic. Însă această afirmație are repercusiuni importante și asupra eclesiologiei. Biserica, de vreme ce reprezintă la rândul ei Trupul lui Hristos și se hrănește din El prin Sfânta Euharistie, reprezintă și ea un organism pnevmatologic, iar membrii ei trebuie să aibă mărturia harismelor în viața lor înduhovnicită.
Mijlocirea reciprocă a Fiului și a Duhului
Așa cum remarca Paul Evdokimov, Hristos este propovăduit de Duhul Sfânt, dar totodată Mântuitorul este Cel Care vestește pogorârea Duhului asupra Bisericii. Mergând pe linia acestei idei, dar îmbogățind-o în același timp, Ioannis Zizioulas afirmă: ‘Chiar și în scrierile nou-testamentare, întâlnim atât ideea că Duhul Sfânt este dat prin Hristos, în special Hristos Cel înviat și înălțat la ceruri (‘căci încă nu era dat Duhul, pentru că Hristos nu fusese preaslăvit’ – Ioan 7,39), cât și ideea că nu este Hristos, ca să zicem așa, până când nu lucrează Duhul, nu doar ca un Înaintemergător care Îi anunță venirea, ci și ca Cel Care Îi constituie adevărata identitate ca Hristos, atât la Botez (Marcu), cât și în momentul conceperii Sale biologice (Matei și Luca). Ambele perspective pot coexista în mod fericit în una și aceeași scriere biblică, după cum reiese evident din studiul lui Luca (Evanghelia și Faptele Apostolilor), al Evangheliei lui Ioan etc.’ (‘Hristos, Duhul Sfânt și Biserica’, în: op. cit., p. 132). Zizioulas merge mai departe decât Paul Evdokimov care se rezumase doar la prezentarea Fiului și Duhului Sfânt ca Înaintemergători reciproci, dar fără a trage concluzia cercetării sale prin relaționarea acestei conlucrări la taina Întrupării. Duhul nu este doar un vestitor extern al Fiului, ci Însuși Cel care lucrează natura Sa umană, pentru ca aceasta să poată fi îndumnezeită. Această îndumnezeire a firii umane se face inclusiv prin lucrarea Duhului Sfânt în Hristos și nu doar prin lucrarea Mântuitorului. Însă, așa cum remarca mai sus Mitropolitul Zizioulas, această sinteză hristologico-pnevmatologică se află doar în stadiul său inițial în teologia ortodoxă. Această temă va rămâne drept un scop primordial pentru teologii ortodocși actuali și pentru noile generații viitoare, deoarece, din punctul nostru de vedere, are nevoie pentru a fi realizată de ceva mai mult decât o minte ageră: de ajutorul Duhului Sfânt în interiorul unei comunități aflate în dialog cu Dumnezeu, adică, mai pe scurt, de comunitatea Bisericii.
Date biografice
Ioannis Zizioulas s-a născut pe data de 10 ianuarie 1931 la Kataphygion în Grecia. A studiat la universități prestigioase precum cea de la Harvard și a predat în instituții de rang înalt precum cele din Edinburgh, Glasgow și Kingâs College. Începând cu data de 22 iunie 1986, a devenit mitropolit de Pergam sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. A primit până în momentul de față patru doctorate onorifice, printre care se numără și cel acordat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2009. Mitropolitul Zizioulas este recunoscut ca o autoritate teologică și la nivel ecumenic, îndeplinind încă din anul 2006 funcția de co-președinte al Comisiei mixte de dialog între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică. Printre lucrările sale importante se numără ‘Ființa eclesială’; ‘Euharistie, Episcop, Biserică’ și ‘Lectures in Christian Dogmatics’ (cursul său pe disciplina dogmatică netradus încă în limba română). În momentul de față există numeroși studenți de nivel doctoral care susțin teze remarcabile asupra gândirii Mitropolitului Zizioulas, considerat, nu fără un fundament real, drept unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși aflați în viață.
(Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 25 noiembrie 2011)
