Biserica noastră i-a pomenit ieri, 25 noiembrie 2011, pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie. Mai multe biserici din Moldova i-au serbat pe cei doi sfinți. O sărbătoare deosebită a fost ieri în localitatea Rădășeni din județul Suceava. Biserica cu hramurile ‘Sfântul Mercurie’ și ‘Sfânta Ecaterina’ – Rădășeni a aniversat 400 de ani de existență, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.
Credincioșii din parohia ‘Sfântul Mercurie’ și ‘Sfânta Ecaterina’ – Rădășeni au participat ieri în număr mare la slujba Sfintei Liturghii, prilejuită de sărbătoarea hramului și de împlinirea a 400 de ani de existență a bisericii. Din luna iunie a acestui an, acest sfânt lăcaș adăpostește părticele din moaștele Sfântului Mercurie și ale Sfintei Ecaterina. Sfintele moaște au fost aduse din Grecia, cu binecuvântarea Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, și a Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni, alături de un sobor de preoți și diaconi. ‘Ne-am bucurat cu toții la această sărbătoare alături de mulțimea de credincioși care a venit să se roage. Aniversarea celor 400 de ani de existență a bisericii noastre a reprezentat o mare bucurie pentru noi. Această bucurie am citit-o și în ochii credincioșilor. Este o mare binecuvântare pentru noi faptul că îi avem ocrotitori pe Sfântul Mercurie și pe Sfânta Ecaterina, fragmente din moaștele cărora se află în biserica noastră’, a relatat pr. paroh Constantin Rotar, care a adăugat că, la finalul slujbei, toți credincioșii au participat la o agapă frățească.
Sfânta Ecaterina, cinstită în patru biserici ieșene
Biserica Toma Cozma din Iași și-a serbat ieri al doilea hram. Programul liturgic a început joi seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți. Ieri-dimineață au fost oficiate slujba Utreniei, Acatistul Sfintei Ecaterina și Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Aurel Mărgineanu de la parohia ‘Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul’ – Bucium, Protopopiatul Iași 2. Părintele paroh Mihai Mărgineanu a remarcat că Sfânta Ecaterina, care ocrotește Biserica Toma Cozma alături de Sfântul Apostol Toma, ‘este mult folositoare în rugăciune’. ‘În această zi de sărbătoare am constatat că foarte multă lume are evlavie la Sfânta Ecaterina. Foare mulți credincioși din alte parohii au venit la hramul bisericii noastre. Acest lucru ne încurajează și ne dă un imbold semnificativ pentru a intensifica cultul Sfintei Ecaterina. Fiecare din virtuțile Sfintei Ecaterina reprezintă o chemare spre a lucra poruncile lui Dumnezeu și cuvântul Mântuitorului Hristos’, a spus pr. paroh Mihai Mărgineanu, care a amintit apoi de împlinirile din ultimele luni de la Biserica Toma Cozma, realizate cu sprijinul enoriașilor. A urmat slujba de pomenire a ctitorilor și binecuvântarea cu Agheazmă mică a standurilor Târgului ECOAGRIS, organizat în apropierea sfântului lăcaș pentru a 15-a oară.
Tot ieri și-a serbat al doilea hram Biserica Lozonschi din Iași. Situat în apropierea Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași, sfântul lăcaș a fost ridicat de paharnicul Iordache Lozonschi pe locul unei biserici mai vechi de lemn, fiind sfințită în anul 1803.
Sfânta Ecaterina a fost cinstită și la Biserica Vulpe din Iași. În acest lăcaș de închinăciune se află un fragment din moaștele sfintei. Sfintele moaște au fost dăruite Bisericii Vulpe pe 3 octombrie 2010 de parohia ‘Sfântul Dumitru’ – Genova (Italia), cu prilejul resfințirii bisericii.
Biserica cu hramurile ‘Sfântul Lazăr’ și ‘Sfânta Ecaterina’, situată lângă Teatrul Luceafărul din Iași, ce aparține de Protopopiatul Iași 2, a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare.
Slujbă arhierească și pelerinaj în parohia Mănăstirea Cașin II
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina a fost sărbătorită în mod deosebit în parohia Mănăstirea Cașin II din Protopopiatul Onești. Paraclisul acestei parohii și-a cinstit ocrotitoarea. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Cu acest prilej a fost adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman racla ce adăpostește fragmente din moaștele mai multor sfinți ai Bisericii noastre. Copiii, îmbrăcați în costume naționale, au întâmpinat de dimineață racla cu sfintele moaște, care au fost așezate în Paraclisul ‘Sfânta Ecaterina’ al parohiei Mănăstirea Cașin II. ‘La această sărbătoare au venit preoții de la parohiile din apropiere, alături de credincioșii lor, dar și corala preoților din Protopopiatul Onești. În parohia Mănăstirea Cașin II a fost un popas duhovnicesc cu totul aparte. A fost o zi de toamnă târzie, dar o primăvară în sufletele celor care au participat la această sărbătoare’, a relatat PS Ioachim Băcăuanul.
Parohia Mănăstirea Cașin II a marcat ieri împlinirea a 12 ani de când a fost pusă piatra de temelie pentru Biserica cu hramurile ‘Buna Vestire’ și ‘Sfântul Simeon Noul Teolog’.





