Serbarea copiilor din Parohia Villareal – Spania dedicată Zilei României

Elevii Școlii Parohiale din Parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur ” – Villareal, în ziua de 27 noiembrie 2011, după săvârșirea Sfintei Liturghii, au prezentat un frumos program de cântece și poezii închinat zilei de 1 Decembrie – Ziua României, după cum a precizat doamna profesoară Cristina Stoica.

Această serbare a fost posibilă datorită dăruirii cu care copiii participanți la cursurile Școlii Parohiale au învățat versuri și cântece patriotice dedicate momentului Marii Uniri din 1 decembrie 1918.

Oamenii au ascultat cu emoție glasurile copilașilor care n-au uitat nici aici, departe de țară, istoria poporului român.

În Villareal – Spania, Școala Parohială este și un mod de a păstra tradițiile și valorile poporului din care facem parte, un mic punct de românism, mai ales pentru cei mai tineri membrii ai comunității. Cât timp le cunoaștem și le transmitem din generație în generație vom rămâne veșnic: români.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…