Evenimente religioase în parohia Mehadia din Eparhia Caransebeșului

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat lucrările realizate la exteriorul bisericii parohiale din Mehadia, protopopiatul Băile Herculane, informează TRINITAS TV. După slujba de sfințire, Chiriarhul locului a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Atât preoții slujitori, cât și ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș au primit distincții de vrednicie.

În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a sfințit Centrul de servicii comunitare „Sfântul Nicolae” din Mehadia, așezământ care oferă o masă caldă pentru un număr de 35 de persoane. La final, Ierarhul a oferit beneficiarilor centrului daruri și calendare bisericești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…