Slujbă misionară la Dunăvățul de Jos din Protopopiatul Tulcea

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit, astăzi, 14 decembrie 2011, împreună cu preoții din Cercul misionar V, taina Sfântului Maslu de obște în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Dunăvățul de Jos din Protopopiatul Tulcea, după cum a precizat arhid. Vasile Iulian.

La săvârșirea acestei taine au luat parte credincioși din parohie, iar la sfârșitul slujbei părintele Trofin Liviu de la Parohia Plopu a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre însemnătatea tainei Sfintei Spovedanii în viața credincioșilor.

Preasfințitul Părinte Visarion le-a vorbit celor prezenți despre pregătirea necesară întâmpinării Praznicului Crăciunului, cât și despre importanța Întrupării Domnului la plinirea vremii.

Aflată în extremitatea estică a județului Tulcea, Parohia Dunăvățul de Jos cuprinde și o filie cu o veche biserică de lemn.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…