Sfințirea picturii Bisericii Buna Vestire de la Sihăstria Putnei

Pictura Bisericii ‘Buna Vestire’ a Mănăstirii Sihăstria Putnei din județul Suceava va fi resfințită sâmbătă, 17 decembrie, de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, informează „Ziarul Lumina”. Pictura interioară a fost curățată, montându-se totodată o centrală pentru încălzirea sfântului lăcaș.

‘Programul liturgic va începe cu Utrenia, și va continua, în jurul orei 9:00, cu slujba de resfințire a lucrărilor realizate la pictura bisericii. Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Teofan și IPS Pimen, alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica mare a mănăstirii, cu hramurile ‘Izvorul Tămăduirii’ și ‘Sfântul Serafim de Sarov’.

La final, se va săvârși, la mormântul care se află lângă Biserica ‘Buna Vestire’, slujba Parastasului pentru părintele Sebastian, ctitorul principal al acestei biserici’, a spus arhim. Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…