La Galați, credincioșii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezatorul” din cartierul Micro 21. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care la final i-a binecuvântat pe Agheasmă mare pe cei prezenți, informează TRINITAS TV.
În Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, veche de 21 de ani, se construiește în prezent o nouă biserică. În Paraclisul „Sfântul Nectarie si Sfântul Ierarh Dosoftei”, amenajat la demisolul lăcașului de cult, ierarhul Dunarii de Jos a oficiat o slujbă de pomenire a ctitorilor si binefacatorilor acestei parohii, dar și a a enoriașilor trecuți la Domnul.
„În cartierul Dunărea a apărut după 1990 o grădină frumoasă și aici este grădinarul Sfântul Ioan Botezătorul care a adunat o nouă parohie mare și dinamică”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Tot în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a binecuvântat cu Agheasmă mare și noua cantină socială, unde persoanele nevoiașe din parohie vor primi o masă caldă.





