În data de 8 ianuarie Preasfințitul Părinte Visarion, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din incinta Mănăstirii Cocoș, după cum ne-a precizat Alexandru Chituță.
În cuvântul de învățătură adresat mulțimii de credincioși prezenți, Preasfinția Sa a accentuat importanța rolului pocăinței, a smereniei și a mărturisirii păcatelor în viața creștinească.
Mănăstirea Cocoș a fost întemeiată în anul 1833 de către călugărul Visarion, originar din Mărginimea Sibiului.
Printre odoarele de mare preț ale mănăstirii se află și moaștele sfinților mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip puse spre închinare în biserica mare a mănăstirii.





