Sărbătoarea Parohiei buzoiene Sorești

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul buzoian Sorești a îmbrăcat duminica aceasta haine de sărbătoare.

Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a binecuvântat lucrările administrativ-gospodărești făcute la complexul parohial, informează TRINITAS TV.

Lăcașul de cult a fost ridicat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar împodobirea lui cu pictură s-a făcut abia în anul 1977. De-a lungul timpului, biserica a fost renovată și restaurată, ultimele lucrări fiind începute prin grija actualului preot paroh.

Lucrările făcute la biserica parohială din Sorești au fost realizate prin contribuția financiară a autorităților locale, dar și a unor credincioși.

La slujba de resfințire și la Sfânta Liturghie, a fost prezent un număr însemnat de credincioși din parohie, dar și din localitățile învecinate.

Pentru munca depusă la înfrumusețarea bisericii parohiale din Sorești, dar și pentru restaurarea lăcașului de cult din filiala Flămânda, preotul paroh a primit rangul de sachelar.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…