Evenimente aniversare la Cluj-Napoca

Sărbătoarea Bunei Vestiri din 25 martie este și ziua care marchează simbolic nașterea Mitropoliei Clujului, prin întronizarea, la 25 martie 2006, a vrednicului de pomenire Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu, ca primul ei Mitropolit. La numai 5 ani de la acel moment istoric, Înaltpreasfințitul Andrei a fost întronizat ca al doilea mitropolit al Clujului, fapt care a făcut din sărbătoarea Bunei Vestiri un hram al Mitropoliei Clujului.

În acest an, Sărbătoarea Mitropoliei va fi marcată printr-o serie de evenimente culturale și religioase care vor începe încă de vineri. La acest eveniment va participa și Mitropolitul Panteleimon al Veriei care va aduce la Cluj, spre închinarea credincioșilor, un fragment din Sfânta Cruce. Delegația greacă se va afla în Mitropolia Clujului de vineri, 23 martie, până luni, 26 martie, perioadă în care Sfânta Cruce va fi expusă într-un baldachin special amenajat pe platoul din fața Catedralei putând fi cinstită de închinători oricând în acest interval.

Punctul central al sărbătorii va fi Duminică, 25 martie 2012, când în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca un sobor de ierarhi români și străini și peste 20 de preoți vor săvârși Sfânta Liturghie, după care va urma o procesiune spre Calea Turzii până la locul în care va fi construit Centrul Misionar „Sfântul Apostol Andrei”, unde va fi pusă și piatra de temelie a viitorului complex.

Întregul program al manifestărilor, după cum ne informează radiorenasterea.ro, va fi următorul:

Vineri, 23 martie 2012:

ora 15.30 – primirea delegației din Grecia pe Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca;

ora 15.45 – scurtă slujbă la salonul de protocol al Aeroportului;

ora 16.15 – întâmpinarea delegației în curtea Centrului Mitropolitan;

ora 17.15 – plecarea în procesiune cu Lemnul Sfintei Cruci înspre Catedrala Mitropolitană și așezarea în locul rânduit de pe platoul din fata Catedralei;

ora 18.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cruci;

Sâmbătă, 24 martie 2012:

ora 10.30 – vizită și popas în parohia Ceanu Mic, protopopiatul Turda;

ora 11.30 – întâmpinarea delegației la Mănăstirea „Mihai Vodă”;

ora 17.00 – concertul anual al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”;

ora 18.00 – Slujba Privegherii în Catedrala Mitropolitană;

Duminică, 25 martie 2012 (Buna Vestire):

ora 8.45 – înveșmântarea ierarhilor în Reședința Mitropolitană;

ora 9.15 – plecarea în procesiune înspre Catedrala Mitropolitană;

ora 9.30 – Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare;

ora 12.15 – plecarea în procesiune din Catedrală înspre Calea Turzii;

ora 12.45 – Slujba Punerii Pietrei de Temelie pentru Centrul Misionar „Sfântul Apostol Andrei”;

ora 13.30 – întoarcerea în procesiune la Centrul Mitropolitan;

ora 17.45 – primirea delegației la Mănăstirea Nicula; vizitarea Mănăstirii;

Luni, 26 martie 2012:

ora 10.30 – vizitarea Muzeului Arhiepiscopiei de la demisolul Catedralei Mitropolitane;

ora 13.45 – plecarea delegației înspre Grecia, de pe Aeroportul Internațional din Cluj – Napoca;

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…