Manifestări duhovnicești și culturale cu prilejul Bunei Vestiri la Tulcea

Praznicul Bunei Vestiri are pentru clericii și credincioșii din județul Tulcea o conotație cu totul specială. În urmă cu patru ani de zile, în 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a întronizat în Biserica „Buna Vestire” din Tulcea pe Preasfințitul Părinte Visarion ca întâiul episcop al Episcopiei Tulcii, a precizat Alexandru Chituță.

Cu acest prilej, și anul acesta în Biserica „Buna Vestire” – paraclis episcopal, care își serbează totodată și hramul, în data de 24 martie 2012 la orele serii va fi adusă spre închinare icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Celic – Dere și se va oficia slujba Vecerniei cu Litia.

În ziua praznicului Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie al Tomisului și Preasfințitul Părinte Visarion al Tulcii înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi vor săvârși Sfânta Liturghie arhierească.

După masa, la orele 17:00 la Teatrul Jean Bart din municipiul Tulcea va avea loc concertul vocal – simfonic „În vremea aceea….”.

Ansamblul muzical este format din coralele Armonia și Cuvânt Bun ale Arhiepiscopiei Tomisului, grupul coral al Liceului Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța și Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovschi din Constanța, dirijor: Asist. Univ. Drd. Arhidiacon Ion Iulian Dumitru.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…