Sărbătoarea hramului istoric de la Curtea Veche

Bucuria credincioșilor care au participat la sărbătoarea hramului istoric închinat Bunei Vestiri al Bisericii Sf. Anton de la Curtea Veche – Paraclis Patriarhal a fost sporită anul acesta de prezența în mijlocul lor a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit un cuvânt de învățătură la sărbătoarea Bunei Vestiri.

Sărbătoarea hramului a început încă din seara zilei de 24 martie 2012, la ora 17:00 fiind oficiată Slujbei Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși. Credincioșii prezenți în lăcașul de cult, ctitorit de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559, s-au bucurat de prezența Patriarhului României care a vorbit despre sărbătoarea Bunei Vestiri arătând, printre altele, că aceasta este o sărbătoare Împărătească întrucât Cel Care Se zămislește este Împăratul Cerurilor, Fiul lui Dumnezeu, dar și o sărbătoare a Maicii Domnului, întrucât Maica Domnului este cea care prin ascultare desăvârșită a acceptat să fie Mama Mântuitorului lumii.

La final, Preafericirea Sa a dăruit parohiei Sf. Anton Curtea Veche, pentru sprijinul financiar acordat Patriarhiei Române și Centrului de Presă BASILICA, un set de prapuri de culoare albă, set confecționat în noul atelier de brodat al Patriarhiei Române Altarul. Darul acesta va fi făcut tuturor Paracliselor Patriarhale din București, în semn de prețuire.

„Ca semn de prețuire pentru această Biserică, Biserica Bunei Vestiri, dar și Biserica Cuviosului Părintelui Nostru Antonie începătorul monahismului, am pregătit doi prapuri care pot fi folosiți în noaptea de Paști, și anume un prapure cu chipul Mântuitorului Arhiereul Cel Veșnic și celălalt cu chipul Maicii Domnului care poartă în brațe pe Pruncul Iisus. (…) iar pe verso este Crucea Patriarhală și jos este scris darul Patriarhiei Române în 2012 pentru că în fiecare lună ajutați și Arhiepiscopia și Patriarhia, iar din banii primiți de aici ajutăm și noi preoți săraci, oameni necăjiți și am dorit să pregătim un moment de bucurie pentru această zi a bucuriei, și anume sărbătoarea Bunei Vestiri„, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit parohiei și un set de cărți liturgice, ediția nouă a Liturghierului, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur pentru Clerici, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, format mic, Slujba Sfântului Maslu și rugăciuni pentru bolnavi și Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul .

Apoi, părintele paroh Gheorghe Zaharia a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru prezența la hramul Bisericii Domnești de la Curtea Veche și pentru ajutorul acordat de-a lungul vremii.

„Preafericirea Voastră ne-ați ajutat și ați fost de fiecare dată alături de noi și era și normal ca și biserica aceasta să se evidențieze prin ajutorul care, așa cum spuneați Preafericirea Voastră, și noi la rândul nostru ne-am străduit să-l acordăm. Vă mulțumim Preafericirea Voastră pentru încurajarea pe care ne-ați dat-o, că ați fost alături de noi, că ne-ați dat binecuvântările necesare și știm că întotdeauna ne veți încuraja când vrem să facem o lucrare bună și promit că ne vom strădui să facem în continuare lucruri minunate la biserica aceasta”, a spus părintele paroh Gheorghe Zaharia.

Sărbătoarea hramului va continua mâine, 25 martie 2012, cu slujba Acatistului Bunei Vestiri și Slujba Utreniei de la orele 08:00, iar apoi va fi oficiată Slujba Sfintei Liturghii de la 10:00 și Parastasul pentru ctitorii Bisericii Domnești de la Curtea Veche – de la 12:00.

Biserica Domnească de la Curtea Veche, pe lângă hramul istoric al Bunei Vestiri, serbat pentru prima dată în anul 1560 în timpul domniei lui Petru cel Tânăr, a primit un al doilea hram închinat Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, preluat de la Biserica Sfântul Anton Pușcărie care a ars în incendiul din 23 martie 1847.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…