Toți copiii au dreptul la viață!

Mii de români din toată țara au ieșit în stradă în acest sfârșit de săptămână pentru a atrage atenția societății despre pericolul și consecințele avorturilor. Hotărâți să schimbe ceva în mințile celor pe care îi întâlnesc, participanții s-au înarmat cu pancarte și stegulețe pe care mesajul era clar: ‘Toți copiii au dreptul la viață!’.

Evenimentul a fost organizat de mai multe asociații ale societății civile, în colaborare cu diverse instituții și comunități creștine. Deși această acțiune nu este la prima ediție în Capitală, anul acesta, alte aproape 20 de orașe din țară s-au hotărât să facă manifestări similare. Potrivit organizatorilor, ‘Marșul pentru viață’ urmează o tradiție care s-a împământenit în mai multe dintre marile metropole ale lumii, precum Washington, Paris, Berlin, Bruxelles, Budapesta și altele.

‘Este al treilea an în care organizăm acest marș și vedem că evenimentul devine din ce în ce mai mare, cu participarea tot mai multor persoane, iar noi învățăm să ne organizăm din ce în ce mai bine’, a declarat pentru „Ziarul Lumina” Roxana Puiu, psiholog în cadrul Asociației ‘Pro-vita pentru născuți și nenăscuți’, filiala București.

La marșul din București, desfășurat sâmbătă, 24 martie, au participat peste o mie de persoane, o participare record față de edițiile anterioare. ‘Este pentru prima dată când particip la acest marș și sunt foarte bucuroasă să văd că mulți oameni participă la această manifestație. E mare lucru ca măcar pe unii dintre semenii noștri să-i mustre conștiința că avortul este o crimă. Dumnezeu ne-a creat și nu avem noi dreptul să îi luăm viața unui copil. Chiar dacă el nu s-a născut încă, este aceeași crimă’, a spus Liza, participantă la marș.

Conștientizarea darului nemăsurat al vieții

Traseul manifestanților a început de la Biserica Kretzulescu, pe Calea Victoriei, Bulevardul Națiunilor Unite, până în Parcul Izvor, în fața Camerei Deputaților. Organizatorii s-au bucurat de sprijin și din partea copiilor, veniți alături de mame, care s-au dedicat împărțitului pliantelor printre trecători. ‘Particip la acest marș în calitate de tătic și în calitate de om care încearcă să responsabilizeze pe cei din jur în ceea ce privește darul nemăsurat al vieții, cât de mult contează să ne asumăm această responsabilitate și acest dar de la Dumnezeu. Alegerea acestei zile pentru organizarea ‘Marșului pentru viață’ nu este întâmplătoare, fiind ajunul Bunei Vestiri, când este adevărata sărbătoare a mamei creștine. În această zi, Maica Domnului a primit vestea cea mare de la Arhanghelul Gavriil că îl va naște pe Mântuitorul lumii’, a spus părintele Emanuel Ganciu, de la Parohia Jilava, Protopopiatul Ilfov Sud, care s-a aflat alături de familie la manifestație.

‘Marșul pentru viață’ este un eveniment care se desfășoară anual, concomitent în mai multe orașe din România, în jurul datei de 25 martie, și are ca scop afirmarea dreptului la viață pentru toate ființele umane, începând cu momentul concepției, promovând totodată valorile familiei tradiționale, ca temelie a unei societăți solide și sănătoase.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…