Parohia ‘Sfântul Vasile’ din Ploiești, în colaborare cu Gimnaziul ‘Sfântul Vasile’, a desfășurat pe 29 martie 2012 o nouă acțiune social-filantropică, în continuarea proiectului ‘Copilul învață iubirea lui Hristos’ inițiat de Patriarhia Română. Câțiva copii din grupele de cateheză, împreună cu profesorul Mihaela Bondrea și preotul paroh Mihăiță Stroe au împărțit daruri constând în alimente, obiecte de îmbrăcăminte și bani unor familii necăjite, cu copii mici și probleme de sănătate. De asemenea au fost ajutate și două eleve din ciclul primar provenite din familii monoparentale.
Acțiunea este urmarea miniproiectului ‘Dăruind vei dobâni’, în care copiii din grupele de cateheză din cadrul programului ‘Hristos împărtășit copiilor’ au demonstrat că știu că a-l iubi pe Hristos înseamnă și a-i ajuta pe semenii tăi. Ei au participat cu multă bucurie și entuziasm, manifestând afecțiune față de cei aflați în nevoi.
La final, toți participanții au fost impresionați de situațiile întâlnite și s-au hotărât să se implice mai des în astfel de inițiative.





