30 de tineri din județul Mehedinți și districtul Borski-Serbia, interesați de tradiții și rădăcini comune românești, se vor afla între 2 și 8 aprilie la „Școala de vară” de la Eșelnița, după cum ne informează Cătălin Cernătescu.
Școala de vară este organizată de Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu „Ariadnae Filum” – Asociația Culturală a Vlaho-Românilor din Bor-Serbia, în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, prin proiectul „Identitate, cultură și tradiții comune în spațiul transfrontalier România-Serbia”.
Participarea la această manifestare le oferă posibilitatea tinerilor din cele două țări – România și Serbia – să se cunoască și să descopere împreună tradiții, rădăcini culturale și istorice comune pentru românii din ținutul Mehedințiului și cei din Valea Timocului.
La deschiderea Școlii de vară a participat din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei Pr. Daniel Achim – consilier în cadrul Sectorului Cercetare-Dezvoltare și d-nul Zavișa Zurz – președintele asociației „Ariadnae Filum” din Bor, fiind făcută cu această ocazie prezentarea scopului proiectului și a activităților sale.
Programul primei zile a inclus un seminar de acomodare/socializare susținut de d-ra Dora Zaharia- psiholog și formator, discuții despre valorile identitarea ale unei națiuni din perspectiva veșniciei, moderate de monahia Emilia Nistoroiu și o prezentare a istoriei României susținută de d-nul Romulus Raicu – profesor de istorie.
În prima parte a zilei de 3 aprilie s-au abordat următoarele teme: „Românii în lume – ce știu și ce vreau să știu”; „Despre România de azi și despre personalități românești”. În această după-amiază vor fi vizitate primăria, parohia și muzeul parohial din Eșelnița, unde va fi gazdă părintele paroh Sever Negrescu, precum și o colecția muzeală privată de obiecte de uz gospodăresc tradiționale și de costume populare. Seara se va încheia cu vizionarea unui film românesc.
Programul zilei de 4 aprilie cuprinde o croazieră pe Dunăre cu vizitarea Cazanelor Mici și Mari, a obiectivelor turistice din zonă, precum și o drumeție pe muntele Ciucarul Mare. În cea de-a doua parte a zilei este programată o întâlnire cu d-nul Vlad Mixich – jurnalist la agenția de știri Hot News, la care participanții vor discuta despre românii cu vocație care „nu se găsesc în cartea de istorie”.





