Ouă încondeiate, icoane pe sticlă, desene, felicitări și colaje cu teme religioase au împânzit foaierul Bibliotecii ASTRA din Sibiu. Lucrările expuse au fost realizate de elevi ai școlilor speciale din întreaga țară, care au fost premiați astăzi, 5 aprilie 2012, în cadrul unui eveniment festiv.
Copiii au fost recompensați astfel pentru creativitatea și sensibilitatea puse în creațiile lor care au abordat tematica Sfintelor Sărbători Pascale.
Concursul național de creație plastică ‘Bucuria Învierii’ face parte din programul ‘Lăsați copiii să vină la mine!’, informează TRINITAS TV. Deși mulți dintre copii au nevoi speciale, rezultatele au fost pe măsura răbdării; atât a lor cât și a dascălilor care i-au pregătit.
Expoziția poate fi vizitată în foaierul Bibliotecii ASTRA până pe data de 6 aprilie.





