În Duminica Floriilor, în biserici credincioșii primesc ramuri verzi de salcie, binecuvântate de preoți. Aceste daruri sunt asociate începutului Patimilor Mântuitorului. Ramurile de salcie ne arată că, înainte de trădarea Domnului Hristos și de planul uciderii Sale, noi mărturisim că El este Domnul vieții și al morții.
Înainte de intrarea lui Hristos în Ierusalim, Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr în Betania, iar în interpretarea Sfinților Părinți, această minune, săvârșită înainte de pătimirile și moartea Sa, a avut rolul de a-i întări pe ucenicii apropiați și a-i încredința că El este izvorul vieții și biruitorul morții. Apostolii trebuiau să înțeleagă că moartea nu are nici o stăpânire asupra Sa. Noi mărturisim în troparul Floriilor: ‘Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințându-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule’. După această ultimă încredințare, Domnul Hristos intră în Ierusalim, apropiindu-se de bunăvoie de suferințe și moarte. Noi privim și suntem în același timp cutremurați pentru că știm ce se va întâmpla, dar și bucurându-ne și slăvind pe Dumnezeu pentru că numai așa ne-am ridicat și ne-am sfințit. Purtăm ramuri de salcie binecuvântate pentru că noi nu suntem spectatori, ci participăm la aceste evenimente. Tot ce se întâmplă acum nu sunt evenimente depănate de noi, ci ele constituie lucrarea lui Dumnezeu, tainică și necunoscută, dar în același timp prevestită prin profeții plini de Duh Sfânt și așteptată de neamul omenesc începând cu strămoșul Adam. Sfântul Ignatie Briancianinov spune că intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz de asină semnifică refacerea chipului omului, restaurarea lui în starea din care a căzut. ‘Domnul a săvârșit această intrare ca împărat și biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu voința hotărâtoare: călcarea morții prin moarte, îndepărtarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a săvârșit intrarea în cetatea împărătească pe mânzul asinei, pe care nimeni din oameni niciodată n-a șezut, ca să înapoieze omenirii vrednicia împărătească pierdută de strămoșul nostru, să i-o înapoieze prin suirea pe cruce’, explică sfântul.
Ramuri verzi aduse ca unui Biruitor
Intrarea Domnului în Ierusalim a fost triumfală, un moment de glorie omenească, ce a apus foarte repede. Copiii evreilor așterneau înaintea Lui veșminte și ramuri de finic, unii le aruncau înainte, iar alții le purtau în mâini și strigau: ‘Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel’. Această primire a fost văzută de Părinți ca o mișcare a inimilor acestor prunci de către Duhul Sfânt spre a arăta în chip profetic taina Celui Care ședea smerit pe mânzul asinei. ‘Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mișcat inimile lor spre lauda și slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruința lui Hristos împotriva morții, căci era obiceiul ca învingătorii în lupte sau războaie să fie cinstiți și însoțiți în procesiuni triumfale cu ramuri de copaci verzi’, se spune în sinaxarul praznicului. Noi, cei de astăzi, suntem îndemnați ca pe lângă ramurile verzi de salcie să avem și ‘ramuri înțelegătoare’, adică credința, rugăciunea și slăvirea lui Dumnezeu. ‘Curățindu-ne sufletele, să lăudăm pe Hristos prin credință, cu ramuri înțelegătoare, ca și pruncii strigând cu glas mare Stăpânului: Bine ești cuvântat, Mântuitorule, Care ai venit în lume să mântuiești pe Adam din blestemul cel dintâi; duhovnicește făcându-te Adam nou, Iubitorule de oameni, precum ai binevoit, Cuvinte, Cel ce ai rânduit toate spre folos, slavă Ție!’
‘Mânzul’ înveșmântat cu învățăturile Apostolilor
Mânzul de asină, pe care nimeni nu a șezut, este în viziunea Părinților Bisericii poporul păgân, care a fost chemat la lumină de Dumnezeu, care a fost mântuit din păcat. ‘Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care ne tragem din păgâni. Hristos șezând pe mânzul asinei și odihnindu-Se pe el este proclamat înălțător de trofee, biruitor și împărat al întregului pământ’, se spune în sinaxar. Iar Sfântul Ignatie Briancianinov spune: ‘Intrarea în Ierusalim pe asin neînvățat la călărit este o repetare a proorociei lui Moise – repetare nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Moise a prevestit că neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepădați. Aici, asinul neîmblânzit, pe care nimeni din oameni niciodată n-a șezut, îi închipuie pe păgâni’. Apostolii au pus hainele lor pe mânzul pe care a șezut Domnul, iar acest lucru arată că învățătura Apostolilor predată neamurilor L-a adus pe Hristos la ele. ‘Hainele Apostolilor sunt învățătura lui Hristos, cea învățată de ei neamurilor, și S-a așezat duhovnicește pe neamuri Domnul, făcându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim, în sânul Bisericii Sale, în veșnica, nefăcută de mână cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii și fericirii. Iudeii lepădați erau de față. Ei vesteau cu gura: împăratul lui Israel, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotărâseră deja uciderea Mântuitorului’, arată sfântul rus. Ignatie Briancianinov mai spune că mânzul închipuie pe omul împătimit, care este dezlegat de păcatele sale de Hristos.
‘Mânzul asinei mai înseamnă și altceva. Aceste cuvinte arată spre fiecare om mânat de pofte dobitocești, lipsit de libertatea sa duhovnicească, legat de împătimire și de obișnuința vieții trupești. Învățătura lui Hristos desface asinul de iesle, adică de împlinirea voii păcătoase și trupești. După aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, își pun pe asin hainele: pe el Se așează Domnul și săvârșește pe el intrarea în Ierusalim’. Nu este suficientă numai lepădarea unei vieți păcătoase, ci urmează cunoașterea lui Hristos, o cunoaștere în care omul devine lăcaș în care Hristos să sălășluiască duhovnicește și să fie Stăpân și Împărat. ‘Asta mai înseamnă că după ce părăsește viața păcătoasă, omul este adus la Evanghelie și îmbrăcat, ca în niște haine apostolești, în cea mai amănunțită și mai subțire cunoaștere a lui Hristos și a poruncilor Lui. Atunci Se așază pe el Domnul, arătându-i-Se duhovnicește și sălășluind duhovnicește în el, precum a binevoit a făgădui: ‘Cel ce are poruncile Mele și le păzește pe ele, acela este cel ce Mă iubește, și cel ce Mă iubește, iubit va fi de Tatăl Meu. De Mă iubește cineva, a grăit El, cuvântul Meu va păzi; și Eu îl voi iubi pe el, și Mă voi arăta lui; și Tatăl Meu îl va iubi pe el, și la el vom veni, și locaș la dânsul vom face”, arată Sfântul Ignatie Briancianinov.
Stâlpările și sălciile verzi binecuvântate
Credincioșii primesc cu evlavie crenguțe de sălcii verzi binecuvântate, pe care le țin în mâini în timpul Sfintei Liturghii de praznicul Floriilor. Sălciile sunt binecuvântate de preoți în timpul slujbei Utreniei, după Psalmul 50. Preotul, luând cădelnița, cădește în chipul crucii și zice rugăciunea binecuvântării sălciilor: ‘Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce șezi pe heruvimi, Care ai arătat puterea Ta și ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea și prin Învierea Sa; iar El venind în Ierusalim, spre Patima cea de bunăvoie, poporul cel ce ședea în întuneric și în umbra morții, luând semnele biruinței, adică ramuri de copac și stâlpări de finic, mai înainte închipuind Învierea, L-au întâmpinat; Însuți, Stăpâne, și pe noi care, urmând pilda acelora, în această zi, mai înainte de prăznuire, ținem în mâini stâlpări și ramuri de copaci, păzește-ne și ne întărește! Că precum acele popoare și pruncii au strigat Ție: Osana!, așa și noi, cu laude și cu cântări duhovnicești, să ne învrednicim făcătoarei de viață Învierii celei de-a treia zi, în Iisus Hristos Domnul nostru’. Ramurile de salcie mai simbolizează în Biserica Ortodoxă pe fiecare credincios în parte, care este ca o mlădiță din Copacul Hristos. În scrierea ‘Păstorul lui Hermas’ creștinii sunt asemuiți cu ‘ramuri de salcie purtătoare de rod ale copacului divin, care este Hristos’. Sălciile sunt păstrate de credincioși la icoane sau în loc curat, iar în unele locuri, atunci când este vremea rea, furtună sau grindină, se arde o crenguță de salcie pentru potolirea urgiei. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 7 aprilie 2012)
