Acțiune caritabilă la sediul Protopopiatului I Capitală

La sediul Protoieriei I Capitală a avut loc astăzi, 9 aprilie 2012, o acțiune caritabilă. Mai multe familii aflate în evidența Sectorul social al Protoieriei au primit pachete cu alimente.

Mai multe detalii despre această acțiune caritabilă a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Vasile Dumitru, protopopul Protoieriei I Capitală: „Acțiunea de astăzi s-a înscris în programul pe care noi îl avem în desfășurare, în cursul fiecărui an, la sărbătorile importante în mod special. Am reușit și anul acesta să ne concentrăm asupra acestei activități, să găsim sponsori, să completăm din ceea ce avem noi ca fond financiar la protoierie și să oferim acestor familii ceea ce pentru ei, cu siguranță, reprezină ceva foarte important pentru masa de Paști”.

Astfel de acțiuni vor avea loc toată săptămâna și în parohiile din cuprinsul Protoieriei. De asemenea, în preajma marilor sărbători creștine au loc asemenea acțiuni și la nivelul celorlalte protopopiate din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…