La sediul Protopopiatului Botoșani (foto) a avut loc, la 9 aprilie 2012, întrunirea lunară cu preoții. Ședința a fost precedată de Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de un sobor de preoți, la Biserica Vovidenia din Botoșani, după cum ne informează Ziarul Lumina, ed. Moldova. Referatul cu tema ‘Religii, erezii, secte, falsă alternativă la viața duhovnicească’ a fost susținut de pr. Liviu Florariu, slujitor la Biserica Vovidenia din Botoșani. ‘În ultima perioadă fenomenul sectar a luat amploare și de aceea credincioșii noștri au cerut sprijinul Bisericii și al autorităților locale. Preoții au venit cu idei referitoare la rezolvarea problemei prozelitismului sectar, în așa fel încât să procedăm potrivit rânduielii noastre. Tema a fost dezbătută prin intervențiile preoților. În continuare au fost discutate mai multe probleme administrative care țin de activitatea parohiilor Protopopiatului Botoșani’, a declarat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoșani.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





