Denia celor 12 Evanghelii la Giurgiu

La Catedrala Episcopală din Giurgiu, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită, la 12 aprilie 2012, de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a explicat înțelesul celor 12 pericope evanghelice citite în cadrul slujbei deniei, care vorbesc despre sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Pătimiri ale lui Hristos, subliniind că ele arată îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a răscumpărat pe noi din „blestemul legii cu scump Sângele Său’. Prin jertfa Sa de pe Cruce prin care a plătit pentru noi, ne-a iertat și ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a dăruit iertarea păcatelor, biruință asupra uneltirilor diavolului și asupra răutății, eliberare de osânda cea veșnică, sfințirea, posibilitatea îndumnezeirii firii noastre omenești și dobândirea vieții veșnice. În Joia Patimilor, a mai arătat Chiriarhul nostru, îngenunchem la picioarele crucii, în mijlocul bisericii, și ne aducem aminte de cuvintele Sf. Ap. Pavel: „S-a dat pe Sine însuși ca preț de răscumpărare pentru toți’ (I Tim. II, 6).

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…