Mii de sibieni au participat la Slujba de Înviere

Chemarea „Veniți de luați lumină!” a fost urmată la miezul nopții și de sibieni. La Catedrala mitropolitană peste două mii de credincioși au luat parte la Slujba Învierii, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.

După o pauză de trei ani, Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns din nou și în casele sibienilor, aceasta fiind adusă de la Brașov.

Catedrala „Sfânta Treime” s-a dovedit a fi neîncăpătoare, întrucât sibienii care au asistat la slujbă au umplut atât curtea cât și o bună parte din strada Mitropoliei.

După tradiție, credincioșii au plecat spre case, la finalul slujbei, cu lumânările aprinse.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…