A doua zi de Paști la Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe din Călărași

Luni, 16 aprilie 2012, în a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Călărași, unde a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’. La Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, oficialități locale și mulțime de credincioși, potrivit sf-esc.ro.

La momentul predici Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre mărturisirea de credință pe care o facem prin salutul pe care-l folosim în aceste zile: „Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!”, ca unii care am fost părtași Învierii Mântuitorului, ca fii ai lui Dumnezeu, născuți în Duhul Sfânt prin Învierea lui Hristos.

Cu ocazia acestei sărbători Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit diacon pe teologul Vasile Viorel Dinu, pe seama parohiei „Sfântul Nicolae” Călărași.

La sfârșitul slujbei toți credincioșii au fost binecuvântați și au primit Pastorala Preasfinției Sale la Praznicul Învierii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…