Pe 16 aprilie 2012, în a II-a zi de Paști, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului s-a aflat în mijlocul obștii Schitului Sf. Ier. Nicolae din mun. Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro. Cu acest prilej, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica schitului.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre bucuria duhovnicească pe care au simțit-o ucenicii după Învierea Mântuitorului Hristos, bucurie care a străbătut de la o margine la alta a Ierusalimului și chiar străjerii mormântului au devenit mărturisitori ai ridicării lui Hristos din morți (Matei 28, 11).Credința în Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este întărită de mărturii puternice și convingătoare ale martorilor oculari și transmise nouă de Sfintele Evanghelii. Ele stau de-a pururea ca niște faruri luminoase, povățuind sufletele credincioșilor pe calea vieții sfințeniei și a nemuririi, arătând că Hristos a înviat cu adevărat din morți, așa cum a spus mai înainte. De aceea, vestea Învierii s-a întins până la marginile lumii și până la noi, cei de peste veacuri, a încheiat Preasfinția Sa.
La final, s-a dat citire Pastoralei de Sfintele Paști a Preasfințitului Părinte Ambrozie, intitulată Învierea Domnului, nădejdea învierii noastre.





