Mănăstirea „Românești” din comuna timișeană Tomești și-a sărbătorit în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Preasfinția Sa a săvârșit și slujba Aghesmei la izvorul de apă termală din incinta complexului monahal, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul a transmis binecuvântarea și mulțumirile Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului pentru ostenitorii sfintei mănăstiri, dar și credincioșilor.
Mănăstirea „Izvorul lui Miron”, după cum mai este cunoscut așezământul monahal, este ctitoria primului Patriarh al României, Miron Cristea.
La hramul Mănăstirii Românești au participat numeroși credincioși.





