Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostit cu prilejul sfințirii noului sediu al Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii, nr. 22, București, duminică, 22 aprilie 2012:
Cartea scrisă cu mâna sau tipărită este o imprimare pe suport material a ideilor unei persoane pentru a fi transmise contemporanilor sau posterității.
Citirea cărților este un act de cunoaștere – receptare a mesajului sau informațiilor comunicate în formă scrisă, iar memorarea și asimilarea critică și creatoare a mesajului sau informațiilor poate deveni cultură. În acest sens, „omul citit” sau care a citit multe cărți este numit om cult. Dacă acesta este capabil nu doar să acumuleze informații din cărți, ci și să le cultive, adică să le prelucreze și să le transmită altora în formă scrisă, el devine un cărturar în comunitate sau un formator de conștiințe.
Cartea bună sau valoroasă, ca moștenire din trecut sau ca mijloc de comunicare spre comuniune între persoane contemporane și generații viitoare, poate fi în același timp comoară descoperită, când o citești, și comoară ascunsă, când o ignori.
În istoria umanității, cartea a avut mai întâi valoare de simbol sacru, de comemorare și comunicare permanentă a unui mesaj divin descoperit oamenilor printr-un eveniment fondator de credință și comunitate religioasă. De pildă, Biblia (iudeo-creștină) este o colecție de cărți sfinte în care au fost consemnate pentru comemorare și comunicare generațiilor prezente și viitoare cuvintele lui Dumnezeu către umanitate, rostite prin oameni inspirați, în momente istorice definitorii pentru cunoașterea relației lui Dumnezeu cu universul, cu un popor ales și cu întreaga umanitate. Această relație multiplă în aspectele ei este situată între momentul inițial al Genezei (crearea universului și a omului) și momentul final al Apocalipsei (transfigurarea sau mutația creației existente într-un mod de existență nou, în care materia va fi total transparentă spiritului și viața va fi eternă, fără de moarte). Deci, Biblia comunică oamenilor cunoașterea a două evenimente unice care scapă cercetării științifice, și anume punctele ï și ï—, de la cine vine existența creată (de la Creatorul ei) și spre cine se îndreaptă ea în mod ultim sau definitiv (spre Mântuitorul și Împlinitorul ei). De remarcat este faptul că BIBLIA, această mică bibliotecă portabilă (39 + 27 cărți), este azi cea mai răspândită carte din lume. În Biblie coexistă și se întrepătrund cultul, ca relație a oamenilor cu Creatorul lumii, și cultura, ca relație a oamenilor cu lumea.
Însă, Cartea Sfântă sau Cărțile Sfinte au avut și au o importanță deosebită nu numai în iudaism și creștinism, ci și în aproape toate religiile mari ale lumii, mai ales în islam unde cartea numită Coranul este centrul vieții religioase. De ce? Pentru că religia este prin definiție relație sau comunicare a oamenilor cu Divinitatea și întreolaltă. Prin urmare, Cartea Sfântă – simbol religios devine, prin citire, o mare forță spirituală de-a chema oamenii la comuniune cu Dumnezeu și întreolaltă, adică de-a crea, consolida și cultiva viața comunității religioase în rugăciune și acțiune.
Cartea ca simbol religios fondator și formator de comunitate religioasă trebuie păstrată obligatoriu din generație în generație, adesea împreună cu unele cărți de cult inspirate din ea și cu unele cărți de tâlcuire a Cărții sfinte – simbol al religiei respective, adică o bibliotecă de cărți sacre. La acestea s-au adăugat cu timpul și cărți de înțelepciune și de conduită practică necesare pentru viața comunității umane religioase. Așa se explică faptul că prima bibliotecă existentă în lume, încă din mileniul al III-lea înainte de Hristos, a fost biblioteca unui templu din orașul babilonean Nippur. Aceasta era o colecție imensă de scrieri pe tăblițe de lut. Primele biblioteci în sensul de colecții de cărți scrise pe suport material de papirus au fost organizate în temple grecești și în școlile de filozofie din secolul al IV-lea înainte de Hristos. În acest sens, cele mai cunoscute biblioteci antice au fost: biblioteca din Alexandria cu un număr impresionant de cărți scrise pe papirus și rivala ei, biblioteca din Pergam cu 200 000 de cărți scrise pe pergament, biblioteca Ulpia din Roma, iar apoi biblioteca imperială din Bizanț, înființată în secolul al IV-lea de Împăratul Constantin ce Mare. În această bibliotecă erau adăpostite cărți de literatură antică greacă și latină, precum și de literatură creștină începând cu secolul al II-lea.
În Evul Mediu, bibliotecile cele mai importante erau bibliotecile mănăstirești, iar începând cu secolul al XIII-lea în Europa Occidentală la acestea s-au adăugat bibliotecile universitare. Și în unele mănăstiri de pe teritoriul Țării noastre, începând cu secolele XV și XVI, au fost organizate biblioteci de cărți în manuscris și apoi cărți tipărite. Începând cu Renașterea și mai ales în secolele XVIII și XIX s-au înmulțit bibliotecile particulare ca mari colecții de cărți, care au constituit apoi bază solidă pentru bibliotecile naționale în Franța, Anglia, Rusia și alte țări ale Europei, dar și în China și Japonia (Vezi The New Encyclopaedia Britannica, ediția a 15-a, anul 2010, p. 333). Cea mai mare bibliotecă națională se află azi în Statele Unite ale Americii, și anume Biblioteca Congresului cu 18 milioane de cărți, 12 milioane de fotografii, 4,5 milioane hărți și peste 54 milioane de manuscrise (Vezi Enciclopedia Concisă Britanică, Editura Litera, București, 2009, p. 273).
În acest context european și universal, Biblioteca Națională a României a fost și este o necesitate, deoarece prin ea se realizează mai eficient constituirea, conservarea, dezvoltarea și evidențierea patrimoniului documentar național, adică a moștenirii intelectuale naționale, exprimată azi în aproape 12 milioane u. b. (unități biblioteconomice): manuscrise, cărți tipărite, albume, periodice, cartografii, colecții de grafică, gravuri, stampe, litografie, fotografie, discuri de gramofon, discuri, CD-uri, DVD-uri etc.
Această bogăție intelectuală imensă trebuia păstrată într-un edificiu corespunzător, deodată spațios, bine organizat și modern. Tocmai acest edificiu a fost sfințit sau binecuvântat astăzi, 22 aprilie 2012, iar mâine, 23 aprilie 2012, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și de ziua bibliotecarilor, ea va fi deschisă publicului.
Multiplele funcționalități ale noii Biblioteci Naționale a României, prezentate deja de Doamna Elena Tîrziman în presa laică și bisericească, ne trezesc admirație și bucurie pentru că visul a devenit realitate, deoarece este vorba aici de un nou mod de abordare a unei biblioteci naționale.
Întrucât Biserica Ortodoxă Română, cu primele ei școli de manuscrise, tiparnițe și biblioteci, este leagănul literaturii vechi românești se bucură azi că o mulțime din cărțile ei mai vechi și mai noi se află în această Bibliotecă Națională a României, care are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, fost bibliotecar al Mănăstirii Neamț (în anii 1933 și 1936).
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat să dăruiască lumina, pacea și bucuria Învierii Sale tuturor celor care au făcut donații către această Bibliotecă și celor ce vor mai dona în prezent și viitor, celor care s-au ostenit și celor ce se vor osteni cu organizarea și buna ei funcționare, precum și cu primirea și servirea cititorilor și vizitatorilor. Ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul bibliotecarilor, și Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, protectorul Bibliotecii Naționale a României, să ocrotească această Bibliotecă, pe toți cei care lucrează aici și pe toți care o vizitează și o folosesc cu bucurie, demnitate și gratitudine.
Felicităm Guvernele României și constructorii care au contribuit în mod decisiv ca noua Bibliotecă Națională a României să fie dată acum în folosință publicului. În mod deosebit o felicităm pe Doamna Elena Tîrziman, directorul Bibliotecii Naționale a României, care leagă între ele, cu înțelepciune, credința și cultura, păstrând astfel cea mai bună tradiție a poporului român, a cărui cultură s-a născut în jurul cultului și care înțelege că „sufletul culturii este cultura sufletului„.
†DANIEL
Patriarhul României
