Arhiepiscopia Timișoarei în parteneriat cu Fundația Culturală ‘Artmedia’ au organizat luni, 23 aprilie 2012, spectacolul umanitar ‘Oscar și Tanti Roz’. Reprezentația susținută pe scena Operei Naționale din Timișoara a fost dedicată copiilor suferinzi de leucemie de la Spitalul ‘Louis Țurcanu’ din Timișoara, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.
În urma demersurilor făcute de organizatori, precum și cu sprijinul Organizației ‘Salvați copiii’ și al Operei Naționale din Timișoara, numeroși oameni importanți din viața politică și economică timișeană au fost sensibilizați pentru a contribui cu sume de bani pentru achiziționarea unui aparat medical necesar Spitalului de Copii ‘Louis Țurcanu’ din Timișoara. Mai precis, este vorba de un aparat de stocare în azot lichid a celulelor stem (model MVXC – 142) a cărui valoare s-a ridicat la suma de 14.200 de euro.
Sponsorii care au contribuit la ducerea la bun sfârșit a acestei inițiative umanitare sunt: Mitropolia Banatului, Consiliul Local Giroc, Zoppas Industries România, Hartwig & Elisabeth Ochsenfeld, Smithfield Ferme, City Bussines Center, Cramele Recaș, PFK Econometrica, Bioclinica, Kathrein România, Eta 2U Computer Service, D.A.F. Junior, Elba, Brol Medical Center, Aquatim, Cons Electrificarea Instal, Imobit, Cottontex, Dosetimpex, Cabinet Consultant Ec. Mercescu.





