Simpozion dedicat culturii mehedințene

Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu Asociația Ariadnae Filum pentru cultură a Româno-Vlahilor din Bor-Serbia, implementează proiectul de cooperare transfrontalieră ,,Identitate, cultură comună și tradiții în zona de frontieră româno-sîrbă”.

În cadrul acestui proiect cu finanțare europeană a fost organizat, în perioada 24-26 aprilie 2012, simpozionul cu tema ,,Moștenirea culturală – forma supremă a identității naționale” menit să pună în valoare moștenirea culturală și istorică a locuitorilor din zona Mehedințiului și din Valea Timocului.

La această acțiune culturală cu caracter transfrontalier au participat istorici, cercetători, etnologi, folcloriști și ziariști.

Ieri, 25 aprilie, în cea de-a doua zi a simpozionului, pe lângă comunicările deosebit de interesante, a fost lansat si albumul de fotografie „Moștenirea culturală – forma supremă a identității naționale”, ce cuprinde fotografii grăitoare reprezentând monumente culturale similare de pe cele două maluri ale Dunării.

Simpozionul a continuat și astazi, 26 aprilie, cu vernisarea expoziției de fotografie cu același titlu, în cadrul căreia sunt expuse cele mai reprezentative fotografii, menite să sublinieze identitatea culturala și tradițiile comune ale românilor din Mehedinți și Valea Timocului. Expoziția va fi deschisa publicului severinean timp de o săptămâna, în foaierul Casei Tineretului din municipiu, potrivit episcopiaseverinului.ro.

În încheierea simpozionului Moștenirea culturală – forma supremă a identității naționale”, participanții au facut o vizită de suflet la mănăstirile din județul Mehedinți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…